Infofinanciar > Lumea la zi > Lavrov acuză iar Occidentul: Aliații se folosesc de cadavrele ucrainenilor!
Lumea la zi

Lavrov acuză iar Occidentul: Aliații se folosesc de cadavrele ucrainenilor!

Lavrov acuză iar Occidentul: Aliații se folosesc de cadavrele ucrainenilor!
Sursa foto: realitatea.net

Prezent la recenta reuniune a Națiunilor Unite, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov acuză iar Occidentul că se folosește de Ucraina pentru a purta un război împotriva Rusiei. Diplomatul a luat cuvântul sâmbătă la reuniunea ONU, la care a participat și președintele Volodimir Zelenski.

Serghei Lavrov acuză iar Occidentul de războiul din Ucraina și consideră că Statele Unite și Europa „privesc de sus” restul lumii. Ministrul rus de Externe a vorbit la reuniunea anuală a liderilor mondiali la Națiunile Unite, unde a declarat că s-a întâlnit cu peste 30 de țări în timpul săptămânii.

În discursul rostit sâmbătă în fața celor 193 de membri ai Adunării Generale a ONU, Lavrov a descris „lupta între majoritatea globală… și între cei câțiva care mânuiesc simple metode coloniale de subjugare pentru a-și menține dominația care le scapă din mână”, conform Reuters.

De asemenea, Lavrov a declarat reporterilor că planul de pace în 10 puncte promovat de Kiev este „complet nefezabil”. Și că, dacă Ucraina și Occidentul se vor ține de el, conflictul va fi rezolvat pe câmpul de luptă.

Ministrul de Externe a mai precizat că va vizita Phenianul luna viitoare. Lavrov va continua negocierile pe baza acordurilor recent încheiate de Putin și Kim Jong Un la Moscova.

Propunerea ONU este nerealistă

Lavrov a mai declarat că Moscova nu respinge eforturile ONU de a revigora un acord privind grâul din Marea Neagră. Dar că recenta propunere făcută este nerealistă.

Într-o scrisoare adresată lui Lavrov luna trecută, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a prezentat patru măsuri pe care ONU ar putea să le ia. Cu condiția ca Rusia să fie de acord cu reluarea acordului privind cerealele din Marea Neagră.

„I-am explicat secretarului general de ce propunerile sale nu vor funcționa. Noi nu le respingem. Pur și simplu nu sunt realiste. Ele nu pot fi puse în aplicare”, a declarat ministrul rus.

ONU și Turcia au negociat în iulie 2022 un acord care a permis exportul în siguranță de cereale din Ucraina în Marea Neagră. Potrivit ONU, Acordul a oferit un mic răgaz în criza alimentară reducând prețurile globale. Rusia a renunțat la el în urmă cu două luni.

Occidentul este un „imperiu al minciunii”

Serghei Lavrov a acuzat Occidentul că „luptă direct” împotriva Rusiei. „Puteţi să-i spuneţi cum vreţi, dar ei se luptă cu noi, se luptă direct cu noi”, a precizat ministrul rus.

„Ei luptă de facto împotriva noastră folosind cadavrele ucrainenilor. Cred că toţi cei de aici care sunt interesaţi de situaţia din Ucraina ştiu foarte bine că americanii, britanicii şi alţii luptă în primul rând prin furnizarea de tot mai multe arme”, a subliniat ministrul rus de Externe.

El a avertizat în discursul său că este „în interesul nostru comun să evităm spirala unui război pe scară largă. Și să prevenim prăbuşirea definitivă a mecanismelor de cooperare internaţională instituite de predecesorii noştri.”

Diplomatul rus și-a încheiat discursului citându-l pe liderul de la Kremlin. „Aşa cum a spus preşedintele Vladimir Putin, Occidentul este cu adevărat un «imperiu al minciunii».”