Infofinanciar > Lumea la zi > Kremlinul nu respectă limitele! Suedia a interceptat un avion rusesc în spațiul său aerian
Lumea la zi

Kremlinul nu respectă limitele! Suedia a interceptat un avion rusesc în spațiul său aerian

suedia
Sursa foto: arhiva companiei

Avioane de vânătoare suedeze au interceptat un avion militar rusesc. Asta după ce acesta a încălcat pentru scurt timp spațiul aerian al Suediei vineri, la est de insula Gotland din Marea Baltică. Anunțul a fost făcut sâmbătă, 15 iunie, de către forțele armate ale țării nordice.

Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă” încălcarea spațiului aerian. Și a declarat că oficiali ai Ambasadei Rusiei la Stockholm vor fi convocați la ministerul său din cauza incidentului.

„Suntem în contact strâns cu aliații și partenerii în legătură cu evenimentele din zona noastră imediată”, a declarat Billstrom.

Forțele armate ale Suediei au precizat într-o declarație că avioane Gripen au fost trimise pentru a intercepta avionul rusesc, un SU-24. Asta după ce acesta nu a răspuns la un avertisment radio din partea controlorilor militari de trafic aerian.

Șeful forțelor aeriene suedeze, Jonas Wikman, a declarat că incidentul a arătat o lipsă de respect față de integritatea teritorială a Suediei. „Am urmărit întregul lanț al evenimentelor și am fost la fața locului pentru a interveni”, a spus el, informează reuters.com