Infofinanciar > Info > Klaus Iohannis pune piciorul în prag! Președintele va lupta ,,până când România devine membră a spațiului Schengen”
Info

Klaus Iohannis pune piciorul în prag! Președintele va lupta ,,până când România devine membră a spațiului Schengen”

Klaus Iohannis sursa foto Rador
sursa foto Rador

Luni, președintele Klaus Iohannis, a ținut un discurs la Palatul Cotroceni pentru a trata pe larg problema eșecului aderării României la Spațiul Schengen. Reamintim faptul că țara noastră nu a intrat în aria de liberă circulație, în urma voturilor negative din partea Austriei și a Olandei.

Austriecii și-au bazat votul pe problema migrației ilegale care ar putea trece prin România. Olandezii au acordat un ,,NU” din cauza faptului că țara noastră ar fi intrat în Schengen legată de Bulgaria, fapt pe care l-au dezaprobat în nenumărate rânduri.

Klaus Iohannis este de acord cu nemulțumirile adresate de români. Cu toate acestea, președintele subliniază că politica se ocupă preponderent cu soluționarea problemelor care apar la nivelul comunității. Iohannis a asigurat că va lupta până când România va ajunge acolo unde și-a fixat obiectivul, în Spațiul Schengen.

„De aceea, nici românii nu au înțeles de unde până unde acest refuz, și oamenii sunt supărați, mulți sunt de-a dreptul revoltați și pot să-i înțeleg. Dar în politică nu contează dacă ești supărat sau frustrat, sau bucuros. În politică, noi suntem aleși pentru a rezolva problemele comunității, problemele națiunii și asta voi face eu în continuare. Acest vot, chiar dacă m-a supărat și m-a dezamăgit, nu mă face să dau înapoi. Și personal voi rămâne foarte conectat la fenomen și sunt hotărât să duc lucrurile mai departe până când România devine membră a spațiului Schengen. Asta nu va fi simplu”, a transmis președintele Klaus Iohannis, citat de stiripesurse.ro.

Klaus Iohannis a menționat că întrunirile Consiliului European vor avea ca temă principală aderarea României la Schengen, soldată cu un eșec imens. Deși schimbarea opiniei austriecilor este o ipoteză departe de adevăr, președintele transmite că va continua să înainteze discuțiile.

,,Acum, miercuri și joi, probabil și vineri, vom avea o întrunire a Consiliului European și cu certitudine voi ridica această problemă în Consiliul European. Va fi o dezbatere, vor fi probabil diferite opinii, dar un nou vot va fi doar atunci când se întrunește iarăși Consiliul JAI și, din datele pe care le avem în acest moment, este greu de crezut că în așa de puține zile va exista o schimbare de opinie la partea austriacă. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să continuăm să discutăm”, a subliniat Iohannis.

Klaus Iohannis este hotărât să rezolve problemele României

Președintele României a precizat că toate problemele, indiferent de natura lor, vor fi rezolvate doar prin tratarea corectă a situațiilor în cauză. Iohannis a menționat că va face toate demersurile pentru a găsi soluții care să convingă țările ce contestă prezentța României în Schengen să-și schimbe pozițiile.

,,Problemele Uniunii, problemele diplomatice, problemele economice, problemele de colaborare se rezolvă discutând și căutând împreună soluții. Eu voi duce lucrurile mai departe și sunt convins că vom găsi soluții și pentru această problemă. Așa cum în acest an am găsit soluții și pentru MCV, pentru a schimba NU olandez în DA olandez, pentru a schimba NU suedez în DA suedez, vom continua discuțiile cu partea austriacă, cu Comisia Europeană și sunt foarte hotărât, repet, – aceeași hotărâre este și la nivelul Guvernului – să rezolvăm această problemă”, a transmis președintele României.

Comunitatea țării, primordială pentru Iohannis

Klaus Iohannis a transmis că nu se va lăsa destabilizat de votul negativ pentru aderarea României la Schengen. El asigură românii că se va implica cu multă responsabilitate în remedierea situației nefericite și că acțiunea de a căuta vinovați nu va ajuta la demersurile viitoare.

,,Pe mine o supărare sau o frustrare de acest tip nu m-a oprit niciodată în a urmări ceea ce este bine pentru comunitatea care m-a ales, și de data aceasta este națiunea română și mă voi implica total. Dacă este momentul să căutăm vinovați, cu siguranță sunt lucruri care puteau fi făcute altfel, mai bine, chit că îmi este greu să înțeleg cum să faci mai bine dacă cu doar două săptămâni înainte de vot o parte își schimbă nepregătit și neexplicat atitudinea față de vot, dar, în această seară, împreună cu prietenul României, domnul Președinte Cassis, nu cred că este momentul să aprofundăm tema. Voi reveni, probabil de multe ori, la această chestiune”, a precizat Klaus Iohannis.

Președintele României a transmis că obiectivul principal este ca România să devină membră în Spațiul Schengen, formând din această idee un țel personal.

,,Următoarea discuție pe care sunt foarte dispus și deschis să o port cu jurnaliștii va fi la Bruxelles, înaintea Summitului între Uniunea Europeană și ASEAN, respectiv înaintea Consiliului, și cred că va dura puțin până găsim o soluție, dar integrarea României în Spațiul Schengen rămâne obiectiv strategic național și rămâne obiectiv pentru mine personal”, a conchis președintele Iohannis.