Infofinanciar > Info > Klaus Iohannis după blocarea din Schengen: Poziția Austriei, „profund nedreaptă pentru țara noastră și cetățenii români”
Info

Klaus Iohannis după blocarea din Schengen: Poziția Austriei, „profund nedreaptă pentru țara noastră și cetățenii români”

Klaus Iohannis după blocarea din Schengen: Poziția Austriei, „profund nedreaptă pentru țara noastră și cetățenii români”
Sursă foto: realitatea.net

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că atitudinea Austriei de astăzi, regretabilă și nejustificată, va afecta categoric unitatea și coeziunea Europei, de care este nevoie în această perioadă mai mult ca niciodată. Iohannis a susținut că România va continua să acționeze în direcția consolidării securității interne a UE. 

Președintele României și-a declarat dezamăgirea profundă față de Austria și eșecul votului de astăzi din cadrul Consiliului JAI, unde s-a decis că România și Bulgaria nu vor adera la Spațiul Schengen, în urma voturilor de opunere a Austriei și Olandei (aceasta a refuzat Bulgaria și, implicit, și România). 

Austria a fost complet nedreaptă și nejustificată 

„Lipsa consensului de astăzi în ceea ce privește aderarea României la Schengen, pe fondul opoziției Austriei, este profund nedreaptă pentru țara noastră și cetățenii români. România merita să primească un vot favorabil. O confirmă datele solide, rezultatele misiunilor recente de evaluare ale statelor membre și instituțiilor europene”. 

Klaus Iohannis a susținut că atitudinea Austriei va afecta unitatea și coeziunea Europei: „Un singur stat membru a ales să ignore aceste realități și să blocheze unanimitatea europeană, în mod inexplicabil și dificil de înțeles pentru întreaga Uniune Europeană. Atitudinea regretabilă și nejustificată a Austriei din cadrul reuniunii de astăzi riscă să afecteze unitatea și coeziunea europene, de care avem atât de multă nevoie mai ales în actualul context geopolitic”. 

România va continua să lupte pentru aderarea la Schengen 

Acesta a adăugat că România va încerca în continuare să își demonstreze meritul de alăturare în Spațiul Schengen.

„România va continua să acționeze cu responsabilitate, hotărâre și bună credință în direcția consolidării securității interne a Uniunii Europene, așa cum a făcut-o și până acum.”

Președintele a ținut să le mulțumească tuturor statelor membre și Comisiei Europene care au susținut România în votul de astăzi. Acesta a făcut mai apoi apel la populația română, numind aderarea la Spațiul Schengen drept un „obiectiv strategic” pe care îl vom încerca din răsputeri să îl atingem. 

„Mulțumesc tuturor statelor membre și Comisiei Europene care, recunoscând meritele României în securizarea frontierei externe a UE și în consolidarea proiectului european, au susținut aderarea țării noastre. Sprijinul și solidaritatea exprimate azi au fost impresionante, reconfirmând aprecierea de care se bucură România în plan european. 

Dragi români, România nu se oprește aici! Aderarea la Schengen este obiectivul nostru strategic și nu ne vom opri până nu îl vom atinge,” a transmis șeful statului, conform Realitatea.