Infofinanciar > Lumea la zi > JP Morgan mai face un pas pe piața bancară din UE, extinde serviciile on-line Chase în Germania
Lumea la zi

JP Morgan mai face un pas pe piața bancară din UE, extinde serviciile on-line Chase în Germania

Jp Morgan; sursă foto: puterea.ro
FOTO: Puterea.ro

Concernul bancar amerincan JP Morgan își extinde ramura on-line Chase în Germania dar și în alte state ale Uniunii Europene. O mișcare ce va accentua competiția în rândul băncilor europene.

Serviciile Chase au fost stabilite în afara continentului american pentru prima oară în 2021 în Mare Britanie, la vremea respectivă directorii băncii au subliniat faptul că au ca obiectiv pătrunderea și în alte state europene.

„Pentru noi, a fost întotdeauna clar că vrem să introducem Chase nu doar în Marea Britanie dar şi în Germania şi alte ţări europene. Avem planuri ambiţioase”, a spus Jamie Dimon reprezentat al JP Morgan.

Centrul de operațiuni JP Morgan din Uniunea Eurpeană se află în Frankfurt. A devenit una dintre cele mai mare bănci care pune la dispoziția clienților servicii de advisoru și se bazează pe fimele medii cele care formează de altfel și scheletul celei mai mari economii europene, Germania, potrivit Agerpres.