Infofinanciar > Lumea la zi > Joe Biden, a ajuns în Israel! Președintele se va întâlni cu familiile oamenilor răpiţi de palestinieni
Lumea la zi

Joe Biden, a ajuns în Israel! Președintele se va întâlni cu familiile oamenilor răpiţi de palestinieni

joe biden, președintele statelor unite ale americii (sursă foto: commondreams.org)
sursă foto: commondreams.org

Preşedintele SUA, Joe Biden, urma să participe, astăzi, la un summit cu liderii ţărilor arabe. Întâlnirea la nivel înalt a fost anulată după atacul de noaptea trecută de la Spitalul Baptist din Gaza, în urma căruia sute de oameni şi-au pierdut viaţa.

După atacul de la spital, organizaţia Hezbollah a anunţat o zi de furie fără precedent.

Pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, Joe Biden a fost întâmpinat de premierul Benjamin Netanyahu, de președintele Isaac Herzog, de ambasadorul israelian în SUA, Michael Herzog, și de însărcinatul cu afaceri al SUA, Stephanie Hallett.

Vizita preşedintelui american vine în semn de „solidaritate” în fața atacului Hamas. Dar și cu scopul de a debloca livrarea de ajutoare în Fâșia Gaza, asediată de mai bine de o săptămână de armata israeliană și unde se prefigurează un dezastru umanitar, potrivit OMS.

Aeronava Air Force One a aterizat pe Aeroportul din Tel Aviv în jurul orei 11:00, potrivit Antena3.