Categories: Info

Dilemă pe piața muncii: Joburile remote sunt din ce în ce mai puține, dar românii le vor din ce în ce mai tare

Pentru prima dată în trei ani, numărul de anunțuri de angajare în telemuncă a scăzut dramatic. Asta în condițiile în care românii cu un cont pe platforma eJobs sunt din ce în ce mai dornici să lucreze în acest regim, conform unui studiu întreprins de acest site de recrutare.

Astfel, anunțurile de locuri de muncă la distanță s-au înjumătățit în februarie 2023 față de aceeași lună în anul precedent. Angajatorii tind să-și dorească salariați care să se prezinte din ce în ce mai mult la birou. Totuși, mulți candidați își doresc aceste condiții de lucru sau posibilitatea de a alege de unde să își desfășoare activitatea.

Avantajele și dezavantajele anunțurilor de telemuncă

Într-o declarație citată recentă, directorul de vânzări al platformei de recrutare eJobs, Roxana Drăghici, a oferit următoarele puncte de vedere:

„Despre reîntoarcerea masivă a angajaților la birou se discută deja de mai bine de un an, însă până acum acest lucru s-a făcut în pași mici, etapizat și fără să se vadă un impact major asupra numărului de poziții remote scoase în piață. Explicația stă în faptul că angajatorii știau că această opțiune a devenit, în timp, o condiție importantă pentru cei care căutau să se angajeze, condiție pe care nu o puteau ignora într-un climat caracterizat de un deficit de candidați”, spune aceasta.

Astfel, trecerea treptată de la remote la hibrid și, în unele cazuri, chiar la prezență fizică în totalitate s-a realizat de-a lungul anului 2022. În schimb, 2023 a adus o schimbare mult mai rapidă și mai ușor de cuantificat, vizibilă și la nivelul anunțurilor de angajare.

„Deși tendința este de a readuce oamenii înapoi la birou, pentru angajatorii care au dificultăți în a găsi candidații potriviți, poate deveni un avantaj competitiv major acest tip de flexibilitate prin care oferă angajaților libertatea de a alege cum doresc să lucreze – la sediu, de acasă sau hibrid”, a mai opinat Roxana Drăghici, potrivit economedia.ro.

Schimbări și la nivel internațional

După ce pandemia de Covid-19 a ajuns să fie ținută sub control de majoritatea statelor lumii, situația din câmpul muncii a tins spre forma pe care o avea în vremuri pre-pandemice. În afara anunțurilor de angajare care precizează că exclud telemunca, giganții companiilor de tech au ajuns la cheltuieli neașteptat de mari. Acestea i-au determinat să desfacă mii de contracte de muncă, întrucât costurile mai mici din perioada pandemiei nu s-au menținut și în momentul în care lucrurile au revenit la ceea ce știam cu toții drept normal înaintea anului 2020.

Miriam Groom, terapeut industrial și organizațional și strateg în domeniul resurselor umane, este specializată în coaching și consiliere pentru angajați. În acest interviu, ea ne împărtășește sfaturile sale despre cum să depășim cele mai frecvente capcane și provocări ale statutului de lucrător la distanță. Aceasta explică faptul că fiecare persoană va experimenta această tranziție în mod diferit. De fapt, are legătură cu tipul lor de personalitate. Modul în care oamenii își gestionează timpul în mod autonom și limitele pe care și le stabilesc sunt două dintre aspectele majore care pot cauza mult stres.

„De exemplu, o persoană cu un tip de personalitate perceptivă – un tip care preferă programele relaxate și spontane, așa cum este descris de MyersBriggs – poate avea dificultăți cu lipsa unor limite formale care să o țină sub control. Aceste persoane ar putea ajunge să se simtă copleșite de prea mult timp liber nestructurat. Cineva care se raportează mai mult la tipul de personalitate judecător, caracterizat de o personalitate orientată spre sarcini și de „tip A”, s-ar putea însă trezi lucrând peste program și în weekenduri, deoarece nu poate separa munca de viață. Cu toate acestea, ambele tipuri se pot adapta la munca la distanță dacă dispun de instrumentele potrivite și dacă învață noi comportamente”, susține Groom.

Irina Balcu

Absolventă Litere UniBuc (LLR-LLS şi CRP; masterat de Studii Avansate în Lingvistică). Masterandă la Scriere Dramatică, UNATC I.L. Caragiale.

Recent Posts

Transgaz face bani grei: peste 260 milioane de lei în primul trimestru, dublu față de anul trecut

Transportatorul Transgaz, a anunțat pentru primul trimestru al acestui an un profit net de 262,8…

4 ore ago

Putin se întâlnește cu Xi Jinping. Caută sprijin din partea Beijingului

Președintele rus Vladimir Putin sosește joi în China pentru a se întâlni cu „prietenul său…

5 ore ago

Sunt bune și hrănitoare. Și poți să iei și 30 de lei pe kilogram

Ploile şi vremea caldă, combinația perfectă pentru ciuperci, și mai ales pentru cele ale momentului:…

5 ore ago

Românii primesc acte în format digital. Sistemul se extinde în încă 25 de localități

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă se va extinde în încă 25…

5 ore ago

Putin condamnă atacul asupra premierului Slovaciei. A catalogat asaltul drep o „crimă odioasă”

Vladimir Putin a condamnat atacul asupra premierului slovac Robert Fico. Acesta a numit asaltul ca…

6 ore ago

Investiții de 1,5 miliarde de euro în Portul Constanța. Modernizarea drumurilor și creșterea capacității de transport

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii a declarat în cadrul unei inaugurări că se vor face investiții…

6 ore ago

This website uses cookies.