Infofinanciar > Esential > Ionuț Pucheanu, primar Galați, la Gala „Excelență în Management”: „Acest premiu este o confirmare a efortului și a muncii depuse”
Esential

Ionuț Pucheanu, primar Galați, la Gala „Excelență în Management”: „Acest premiu este o confirmare a efortului și a muncii depuse”

Ionuț Pucheanu, primar Galați, la Gala „Excelență în Management”: „Acest premiu este o confirmare a efortului și a muncii depuse”
Sursa foto Arhiva personala

Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, se află printre premiații Galei „Excelență în Management”, la categoria Administratori Publici. Acesta este un eveniment organizat de revista Capital. Primarul a primit distincția pentru gestionarea eficientă a investițiilor în infrastructura orașului Galați.

Gala „Excelență în Management” a avut loc pe data de 26 aprilie 2023, începând cu ora 19:00, la Phoenicia Grand Hotel.

Ionuț Pucheanu, primar Galați, pe scena Galei Capital „Excelență în Management”, Sursa foto Christian Blancko

Ionuț Pucheanu, primar Galați, pe scena Galei Capital „Excelență în Management”, Sursa foto: Christian Blancko

Ionuț Pucheanu, la Gala Capital

„Mulțumesc din suflet. E o onoare pentru mine să mă aflu alături de dumneavoastră în această seară. Pe de o parte acest premiu este o confirmare a efortului și a muncii depuse alături de echipa pe care o coordonez în cadrul primăriei Municipiului Galați, dar în același timp, cumva setează și un standard pentru ceea ce ar trebui să facem și sub care nu mai avem voie să coborâm. Deci pe de o parte e bine, pe de altă parte, cel mai probabil la anul, că vin și alegerile atât locale, cât și cele naționale, cel mai probabil dacă nu vom ține ștrocul, cel mai probabil vom fi pedepsiți. Eu am ferma convingere că odată setat minim standard pe care cred că oricine din administrația publică trebuie să îl urmeze, eu cred că lucruri doar se vor îmbunătăți. Vă mulțumesc încă odată. E o onoare. E o mângâiere pentru noi cei din administrația publică când cineva se mai uită și la noi pentru că așa cum spunea și domnul ministru mai devreme să știți că dacă te uiți doar pe Facebook, vorbim de digitalizare și de comunicare, cel mai probabil inima ți se cam amărăște, dar uite că mai sunt și oameni care au altă perspectivă asupra administrației publice locale. Vă mulțumesc din suflet!”, a spus Ionuț Pucheanu când a urcat pe scena pentru primirea premiului.

Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, pe scena Galei Capital „Excelență în Management”, Sursa foto: Christian Blancko

Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, pe scena Galei Capital „Excelență în Management”, Sursa foto: Christian Blancko

Întregul eveniment poate fi vizionat live pe canalul de Youtube Hai România.

Pentru revista Capital, Ionuț Pucheanu a declarat că pentru anul 2022 s-au realizat mai multe obiective, însă unul dintre cele mai importante este cel care se referă la reabilitarea unei clădiri emblematice din centrul orașului Galați, actuala Casa Artelor.

„Clădirea practic a renăscut după 150 de ani, și-a redobândit strălucirea de altădată și a fost redată comunității, după lucrările ample de restaurare pe care le-am derulat cu fonduri europene, având grijă să păstrăm și să restaurăm elementele de arhitectură care îi dau originalitate și frumusețe”, a spus primarul Galațiului.

De asemenea, acesta a vorbit și despre cel mai important proiect din cariera din cadrul instituției în care activează. Ionuț Pucheanu a spus că „cel mai consistent proiect a vizat infrastructura și implicit a favorizat mediul economic și mobilitatea”. Acesta face referire la axa orașului ce cuprinde cinci artere: Străzile Siderurgiștilor, 1 Decembrie 1918, Traian Vuia, Henri Coandă și George Coșbuc. Acest proiect a fost realizat cu fonduri europene și a depășit valoarea de 40 de milioane de euro. Conform primarului, aceasta este „o investiție fără precedent în istoria recentă a orașului”.

2023, anul proiectelor în Galați

Anul 2023 va fi unul plin de proiecte. Unul dintre cele mai mari vizează modernizarea Falezei Dunării. „Proiectul va îmbina un circuit cultural oferit de aceste monumente, unul sportiv și unul de promenadă, pe lângă multe alte posibilități de relaxare”, a declarat acesta pentru Capital.

Primarul orașului Galați a spus că o altă provocare pentru anul în curs este reprezentată de implementarea proiectelor cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, mai ales că în palmares acesta are un număr mare de proiecte finanțate prin PNRR pentru achiziția de mijloace de transport nepoluante, pentru renovarea energetică a mai multor clădiri publice și rezidențiale, școli și spitale.

Au existat și momente mai dificile în relația cu administrația locală. Ionuț Pucheanu s-a rezumat la a spune că „mentalitățile sau poate metehnele adunate în zeci de ani, învechite, îmbătrânite și prăfuite sunt cele care ne fac rău și astăzi”. În ceea ce privește descrierea administrației centrale, primarul a folosit o figură de stil, și anume: „ cea mai mare problemă este descentralizarea extrem de centralizată”.

Lumea se schimbă de la an la an, iar despre schimbări a vorbit și domnul primar. În următorii 10 ani, fără îndoială, vor exista modificări. Aceasta a vorbit despre descentralizare, regionalizare și digitalizare. „Acestea trei își vor pune cu siguranță amprenta inclusiv asupra administrațiilor locale”, a declarat pentru Capital Ionuț Pucheanu.

Noul număr al revistei Capital în care pot fi găsiți cei mai buni 100 de manageri din România va fi disponibilă la toate centrele de difuzare ale presei, dar și pe site-ul edituradecarte.ro începând cu data de 27 aprilie 2023.