Infofinanciar > Info > Iohannis vrea ca greva generală din educație să se termine! Președintele a înaintat o nouă ofertă către sindicate
Info

Iohannis vrea ca greva generală din educație să se termine! Președintele a înaintat o nouă ofertă către sindicate

Iohannis vrea ca greva generală din educație să se termine! Președintele a înaintat o nouă ofertă către sindicate
Sursă foto: presidency.ro

Șeful statului român, Klaus Iohannis, a declarat că stă la dispoziția Guvernului și a sindicatelor din educație, pentru a ocupa locul de mediator în încercarea de încheiere a unui acord politic în vederea rezolvării revendicărilor salariale. 

În plus, președintele a discutat și cu reprezentanții profesorilor referitor la revendicările acestora, și a transmis că îngrijorările acestora sunt cu adevărat firești și legitime. 

„ Asigurarea unui mediu de învățare propice pentru fiecare elev nu poate fi realizată fără ca profesorii să beneficieze de condițiile adecvate pentru a-și desfășura activitatea”, a transmis Administrația Prezidențială, printr-un comunicat de presă. 

Greva se poate rezolva doar prin dialog, la care Iohannis e pregătit să fie mediator 

„Președintele României le-a transmis liderilor sindicali că doar prin dialog, printr-o abordare constructivă și deschisă, vor putea fi identificate soluții rezonabile care să satisfacă atât doleanțele profesorilor, cât și nevoile și aspirațiile elevilor și ale părinților. Președintele Klaus Iohannis a subliniat că rezolvarea blocajului din educație și finalizarea grevei sunt cruciale pentru buna desfășurare a anului școlar și pentru menținerea unui climat de stabilitate în sistemul educațional. 

Pentru a asigura dreptul fundamental la educație al tuturor elevilor sunt prioritare încheierea mediilor și organizarea examenelor naționale”, s-a mai menționat în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială. 

„În urma discuțiilor de astăzi, Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat întreaga disponibilitate de a garanta, în calitate de mediator între reprezentanții sindicatelor și Guvernul României, încheierea unui acord politic în vederea rezolvării revendicărilor salariale și a obținerii astfel a unui consens care să permită reluarea cât mai rapidă a procesului educațional”, mai arată sursa citată. 

Este nevoie de flexibilitate în negocierile de stat 

„Președintele României îndeamnă toate părțile angajate în dialogul instituțional să dea dovadă de responsabilitate și flexibilitate în procesul de negociere și să înțeleagă că soluțiile viabile necesită un echilibru între resursele disponibile și solicitările profesorilor. Președintele Klaus Iohannis a reiterat că educația este un domeniu prioritar pentru viitorul României, iar adoptarea noilor legi ale educației în Parlament constituie cea mai bună dovadă în acest sens”, a declarat șeful statului. 

Nu în ultimul rând, „președintele României și reprezentanții sindicali au evidențiat că legislația rezultată din proiectul „România Educată” aduce o serie de îmbunătățiri semnificative și au agreat ca împreună să depună eforturile necesare pentru punerea în aplicare a acestor prevederi, care creează cadrul optim pentru dezvoltarea generațiilor de azi și de mâine. Toate aceste măsuri vor genera un sistem de învățământ modern, care garantează cadrelor didactice statutul pe care îl merită și care oferă tuturor elevilor condițiile optime pentru a-și atinge potențialul”, a încheiat Administrația Prezidențială comunicatul. 

Cu toate acestea, ei cer să se găsească o soluție pentru ca elevii din anii terminali să poată susține examenele naționale la timp. Elevii și profesorii continuă să susțină revendicările profesorilor. Vestea proastă este că Ministerul Educației se gândește deja la modificarea calendarului și la amânarea examenelor naționale. În capitală, mii de profesori protestează, potrivit Adevărul.

Iar în ciuda acestor factori, Guvernul continuă să înainteze oferte cu sume tranzitorii, până la intrarea în vigoare a legii salarizării. „Au fost consolidate asigurările privind resursele necesare pentru alocarea de sume tranzitorii, astfel încât fiecărui angajat dintre cei aproape 270.000 din categoria personalului didactic și didactic auxiliar să îi fie alocat un venit net de 4.000 de lei, în două tranșe, începând cu luna iunie, iar celor 65.000 din categoria personalului nedidactic, un venit net de 1.500 lei, în două tranșe, începând cu luna iunie”, se arată într-un comunicat de presă.