Infofinanciar > Lumea la zi > Sfaturile vin din India. ONU trebuie să regândească prioritățile actuale
Lumea la zi

Sfaturile vin din India. ONU trebuie să regândească prioritățile actuale

Sfaturile vin din India. ONU trebuie să regândească prioritățile actuale
sursă foto: thedailyguardian.com

Premierul indian Narendra Modi a cerut Organizației Națiunilor Unite să se reformeze în conformitate cu realitățile secolului XXI. În acest fel asigură reprezentarea vocilor care contează, potrivit unui interviu publicat duminică.

O „abordare de la jumătatea secolului al XX-lea nu poate servi lumii în secolul XXI”, a declarat Modi.

În India va avea loc summitul G20, unele cele mai mari economii ale lumii se vor întâlni.

Care sunt prioritățile pentru ONU

Modi este liderul celei mai populate țări din lume și aspirant la statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Acesta încearcă să consolideze statutul Indiei și să promoveze cauzele sale. Printre acestea se numără reducerea datoriilor nesustenabile, folosind pupitrul global al summitului G20 care începe la 9 septembrie.

În cadrul interviului, el și-a reiterat sprijinul pentru ca Uniunea Africană să devină membru cu drepturi depline al G20.

În cadrul summitului de două zile, India va avea cea mai importantă listă de invitați de profil din istorie, de la președintele american Joe Biden la președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman.

Importanța summitul G20 din India 

„Instituțiile internaționale trebuie să recunoască realitățile în schimbare, să își revizuiască prioritățile”, a declarat Modi. El a adăugat că este esențial să se asigure reprezentarea vocilor. „Președinția indiană a G20 a semănat, de asemenea, semințe de încredere în țările din așa-numita lume a treia.”

Modi, în vârstă de 72 de ani, a declarat că președinția indiană a G20 a dus la recunoașterea faptului că politicile antiinflaționiste dintr-o țară nu le dăunează altora.

Inflația îi afectează în mod deosebit pe numeroșii oameni săraci din India. Într-un sondaj realizat de Reuters, economiștii și-au majorat brusc previziunile privind inflația pentru acest trimestru. Ei se așteaptă ca majorările de prețuri să rămână peste limita de 6% impusă de banca centrală cel puțin până în octombrie, conform reuters.com.

Modi a făcut apel la o cooperare globală în combaterea criminalității cibernetice. „Teroriștii care folosesc dark net, metaverse, criptomonede pentru a îndeplini scopuri nefaste pot avea implicații asupra țesutului social al națiunilor”, a transmis acesta.

Mareel absent de la acest sumit al celor mai mari putere economice din lume este chiar Valdimir Putin. Acesta i-a transmis premierul indian că nu va participa a summitul ce va avea loc la Delhi.

Putin l-a sunat pe Modi și i-a spus că ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, va participa la summit în numele său.

Cei doi lideri au discutat despre mai multe „probleme regionale și globale de interes reciproc”. Acest lucru a fost transmis într-un comunicat de oficiali indieni.

Un purtător de cuvânt al guvernului rus a declarat săptămâna trecută că dl Putin nu va participa la summit deoarece are un „program încărcat”. Se așteaptă ca invazia Rusiei în Ucraina să fie un subiect de discuție la summitul de la Delhi, unde vor fi prezenți lideri mondiali,