Infofinanciar > Lumea la zi > Îndemnul Kievului către ucraineni! „Știți ce aveți de făcut”
Lumea la zi

Îndemnul Kievului către ucraineni! „Știți ce aveți de făcut”

Îndemnul Kievului către ucraineni! „Știți ce aveți de făcut”
Credit imagine: Inquam Photos/Alex Nicodim

Ucraina își pregătește cetățenii pentru iminența contraofensivei din zonele care se află acum sub ocupația rușilor. Astfel, vicepremierul de la Kiev, Irina Vereșciuk, a afirmat „Îi sfătuiesc pe ucrainenii din teritoriile temporar ocupate fie să plece în ţări terţe, fie să se pregătească”.

Omul politic a spus că mulți oameni care locuiesc în zonele ocupate au început să-și facă bagajele. Speranța ei este ca, alături de acești cetățeni, să plece și aceia care colaborează în momentul de față cu inamicul. În estul Ucrainei, luptele sunt în toi, în special în orașul Bahmut. Mercenarii din Grupul Wagner au declarat acum trei zile că au luat orașul ucrainean sub stăpânire, însă informația nu a fost încă verificată. Agresiunile care continuă par să prevestească o contraofensivă puternică din partea Ucrainei, opinează analiștii de război.

Ucraina se pregătește de atac

„Nu e deloc linişte în teritoriile ocupate. Şi nici nu este surprinzător. Responsabilii ocupantului rus mai au încă puţin timp să plece de acolo”, a declarat vicepremierul ucrainean. Sfatul venit din partea înaltului oficial este ca civilii să se refugieze în alte zone, să rămână cu orice preț la adăpost.

„Ştiţi ce aveţi de făcut, aveţi grijă de voi şi de copiii voştri”, a îndemnat Irina Vereșciuk ucrainenii. Între timp, Statul Major ucrainean a anunțat o bătălie aeriană în estul țării. Ea nu a fost încă localizată cu precizie de presa internațională. De asemenea, armata Ucrainei a anunțat că a reușit să distrugă două sisteme rusești de război electronic – deocamdată, informația aceasta nu a primit susținere din partea unor surse independente. Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a spus că armata va începe contraatacul cel mai probabil în luna aprilie sau mai, conform informațiilor Adevărul.

Sprijinul militar al Ucrainei

Departamentul Apărării din SUA susține Ucraina în inițiativele sale de luptă. După ce Polonia a trimis tancuri Leopard către țara aflată în război, precum și ajutor militar aerian, Statele Unite ale Americii au anunțat  la rândul lor un sprijin armat. Valoarea acestuia se ridică la 2,6 miliarde de dolari. Un stoc suplimentar de muniție și armamente urmează să fie trimis, iar acesta valorează 2,1 miliarde de dolari.

În stocurile pe care puterile occidentale le donează Ucrainei, sunt incluse echipamente necesare războiului, precum apărare antiaeriană, sisteme de telecomunicații, vehicule, lansatoare de rachete etc.

În afara Statelor Unite ale Americii, Polonia este unul dintre cei mai importanți furnizori de echipamente pentru armata ucraineană. Ajutorul militar constă, printre altele, într-un escadron de tancuri Leopard. Această donație a Poloniei a stârnit furia Kremlinului.