Infofinanciar > Lumea la zi > Inconsistențele din bugetul UE pot duce la noi taxe. Resurse financiare insuficiente pentru nevoile actuale
Lumea la zi

Inconsistențele din bugetul UE pot duce la noi taxe. Resurse financiare insuficiente pentru nevoile actuale

Inconsistențele din bugetul UE pot duce la noi taxe. Resurse financiare insuficiente pentru nevoile actuale
Sursă foto: arhivă

Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a tras un semnal de alarmă privind inconsistențele bugetului UE. Negrescu este de părere că acestea pot conduce la generarea de noi taxe europene.

Practicile bugetare din prezent duce la creșterea contribuției statelor membre, precum și la contractarea de noi împrumuturi europene.

„Uniunea Europeană are nevoie de disciplină bugetară în anii care urmează pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă. În ultimii ani am adăugat priorităţi noi, dar resursele bugetare sunt aceleaşi. De exemplu, anul acesta veniturile din taxele vamale au scăzut cu 18,3% (4,5 miliarde de euro), iar TVA-ul cu circa 50 de milioane de euro, faţă de cifrele prognozate”, spune Negrescu, potrivit economedia.