Infofinanciar > Lumea la zi > Incidente și în Liban. Hezbollah a doborât o dronă israeliană
Lumea la zi

Incidente și în Liban. Hezbollah a doborât o dronă israeliană

Incidente și în Liban. Hezbollah a doborât o dronă israeliană
Sursa foto Arhiva companiei

Organizația libaneză Hezbollah a declarat că a doborât o dronă israeliană deasupra sudului Libanului cu o rachetă sol-aer. Este pentru prima dată când anunță un astfel de incident. În același timp, confruntările de la granița libaneză se intensifică.

Drona a fost lovită în apropiere de Khiam. Orașul se află la aproximativ 5 km de granița cu Israelul. Aceasta a fost văzută căzând pe teritoriul israelian, a adăugat Hezbollah. Două surse de securitate din Liban au declarat că este pentru prima dată când Hezbollah a anunțat doborârea unei drone israeliene.

Ministerul israelian al Apărării nu a oferit niciun comentariu. Armata israeliană a revendicat duminică mai multe lovituri asupra a ceea ce a descris ca fiind ținte ale Hezbollah. Chiar și așa, nu a făcut niciun comentariu legat de acest eveniment.

Mohanad Hage Ali, de la Centrul Carnegie pentru Orientul Mijlociu, a declarat că Hezbollah „a insinuat că are această capacitate, dar este prima dată când declară că are acest tip de capacitate de a doborî o dronă”.

Forța ONU de menținere a păcii din Liban, UNIFIL, a declarat duminică că unul dintre membrii săi a fost rănit după ce, sâmbătă, obuze au lovit baza sa din apropierea satului Houla, la granița dintre Liban și Israel, conform reuters.com.