Infofinanciar > Lumea la zi > Închisoare pe viață pentru trădare în Rusia. Duma de Stat, noi amendamente la Codul Penal
Lumea la zi

Închisoare pe viață pentru trădare în Rusia. Duma de Stat, noi amendamente la Codul Penal

Închisoare pe viață pentru trădare în Rusia. Duma de Stat, noi amendamente la Codul Penal
b1tv.ro

Amendamentele la Codul Penal au fost supuse spre examinare Dumei de Stat (Parlamentul inferior),   care propun stabilirea pedepsei cu închisoarea pe viață pentru înaltă trădare (articolul 275 din Codul Penal al Federației Ruse), a relatat șeful Comisiei Dumei pentru Securitate și Anticorupție, Vasili Piskarev, pe canalul său de Telegram. Legislația actuală prevede o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare în temeiul acestui articol.

Pe lângă sentințele mai dure, modificările sugerează, de asemenea, că cei condamnați în temeiul acestor articole își vor executa pedepsele în unități cu regimuri speciale de detenție. „În al doilea rând, dreptul la eliberare condiționată pentru cei care sunt condamnați pe viață apare cel mai devreme după 25 de ani și sub rezerva unui comportament exemplar”, a adăugat Piskarev.

Pedeapsă pe viață pentru trădare

Legiuitorii ruși din Duma de Stat, sau parlamentul inferior, vor lua în considerare impunerea unei pedepse pe viață pentru cei care comit acte de trădare, a declarat vineri un oficial de la Moscova pe Telegram. „Propunem să stabilim pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru înaltă trădare”, a declarat Vasili Piskarev, șeful Comisiei pentru Securitate și Anticorupție.

Piskarev a anunțat, de asemenea, amendamente care vor duce la pedepse mai aspre pentru cei condamnați de terorism și sabotaj, inclusiv la creșterea pedepsei maxime pentru „comiterea unui act terorist” de la 15 la 20 de ani. Piskarev a declarat că cei găsiți vinovați de sabotaj ar putea fi condamnați la 20 de ani de închisoare, în timp ce cei găsiți vinovați de „terorism internațional” ar putea fi condamnați, de asemenea, la închisoare pe viață, în creștere de la 10 ani. „Sper că modificările pe care le-am propus vor fi luate în considerare de Duma de Stat în viitorul apropiat și vor fi susținute de deputați. Modificările au fost pregătite pentru proiectul de lege deja adoptat în prima lectură, ceea ce va permite ca ele să fie luate în considerare cu promptitudine.” a declarat Piskarev, conform CNN.

Introducerea amendamentelor în Duma de Stat și înăsprirea pedepsei pentru înaltă trădare au fost anunțate în septembrie 2022 de  Andrey Lugovoy, prim-vicepreședinte al Comitetului pentru securitate și anticorupție al Dumei de Stat. Acest lucru a venit la scurt timp după ce Tribunalul orașului Moscova l-a condamnat pe Ivan Safronov, fost consilier al șefului Roscosmos, fost corespondent al Kommersant și Vedomosti, la 22 de ani într-o închisoare cu regim strict și la o amendă de 500 000 de ruble,  pentru două episoade de trădare.

Corespondent de război rus, ucis printr-un act terorist

„În aceste vremuri neobișnuite, această întrebare devine deosebit de relevantă. Se poate spune cu tărie că, în urma trădării, se produc daune nu numai statului, ci și vieții cetățenilor ruși. Prin urmare, considerăm că este absolut justificată introducerea unei pedepse pe viață pentru trădare„, au declarat deputații.

Pe 2 aprilie, într-o cafenea din St. Petersburg, a avut loc o explozie în urma căreia corespondentul de război, Vladlen Tatarski, a fost ucis și alte zeci de persoane au fost rănite. Martorii oculari au declarat că, înainte de explozie, o anumită fată i-a prezentat lui Tatarsky o figurină, care, potrivit datelor preliminare, conținea o bombă. A doua zi, forțele de securitate au arestat-o pe Darya Trepova , o femeie în vârstă de 26 de ani, care a mărturisit că a adus figurina în cafenea. În urma incidentului, comisia de anchetă a deschis mai întâi un caz de crimă, dar l-a reclasificat rapid ca fiind un atac terorist.

După aceea, șeful comisiei de securitate din Duma, Vasily Piskarev, a reamintitcă în curând vor fi introduse în camera inferioară a Parlamentului amendamente care vor stabili pedepse mai dure pentru infracțiunile legate de terorism. Parlamentarul a menționat că oricine care complotează, planifică un act terorist, ajută sau pur și simplu justifică actele teroriste nu ar trebui să scape de cea mai aspră pedeapsă, conform Easternherald .