Infofinanciar > Lumea la zi > Începe expediția către Soare! India dă startul
Lumea la zi

Începe expediția către Soare! India dă startul

Începe expediția către Soare! India dă startul
sursă foto: hindustantimes.com

India a lansat prima sa misiune de observare a Soarelui. Asta la doar câteva zile după ce țara a intrat în istorie. India a devenit prima țară care a aterizat în apropierea polului Sud al Lunii. Aditya-L1 a decolat din Sriharikota sâmbătă, 2 septembrie, la ora 11:50, ora Indiei (09:20 – ora României).

Racheta va parcurge 1,5 milioane de km de la Pământ, adică până la 1% din distanța Pământ-Soare. Agenția spațială indiană spune că va avea nevoie de patru luni pentru a parcurge această distanță. Prima misiune spațială a Indiei pentru studierea Soarelui poartă numele lui Surya – zeul hindus al Soarelui. Acesta este cunoscut și sub numele de Aditya. Iar L1 reprezintă punctul Lagrange 1 – locul exact dintre Soare și Pământ spre care se îndreaptă nava spațială.

Începe expediția către Soare

un punct Lagrange este un loc în care forțele gravitaționale a două obiecte mari, cum ar fi Soarele și Pământul, se anulează reciproc. Se permite astefl unei nave spațiale să „plutească”. Odată ce Aditya-L1 va ajunge la acest „loc de parcare”, va putea orbita în jurul Soarelui cu aceeași viteză ca și Pământul. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că satelitul va avea nevoie de foarte puțin combustibil pentru a funcționa.

Sâmbătă dimineața, câteva mii de persoane s-au adunat în apropierea locului de lansare pentru a urmări lansarea. De asemenea, lansarea a fost transmisă în direct la televiziunea națională. Comentatorii au descris-o ca fiind o lansare „magnifică”. Oamenii de știință de la Isro au declarat că lansarea a fost un succes și că „performanța sa este normală”.

India dă startul

Nava spațială va călători de mai multe ori în jurul Pământului înainte de a fi lansată spre L1. Din această poziție avantajoasă, Aditya-L1 va putea să urmărească Soarele în permanență. Asta chiar și atunci când acesta este ascuns în timpul unei eclipse. Se vor efectua și studii științifice. Isro nu a precizat cât va costa misiunea. Dar rapoartele din presa indiană o estimează la 3,78 miliarde de rupii (46 milioane de dolari).

Isro spune că nava orbitală are la bord șapte instrumente științifice care vor observa și studia coroana solară. Cu referire aici la stratul cel mai exterior. Se va studia și fotosfera, adică suprafața Soarelui sau partea pe care o vedem de pe Pământ. De asemenea, va fi observată și cromosfera, un strat subțire de plasmă care se află între fotosferă și coroană.

Studiile îi vor ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă activitatea solară. La această categorie ar intra vântul solar și erupțiile solare, precum și efectul acestora asupra Pământului și a vremii din spațiul cosmic în timp real, informează BBC.