Infofinanciar > Info > Iar suntem repetenți. Îndeplinim mai puțin de jumătate dintre criteriile europene care certifică dacă un oraș este sustenabil
Info

Iar suntem repetenți. Îndeplinim mai puțin de jumătate dintre criteriile europene care certifică dacă un oraș este sustenabil

Iar suntem repetenți. Îndeplinim mai puțin de jumătate dintre criteriile europene care certifică dacă un oraș este sustenabil
Foto: biocorner.com

România îndeplinește mai puțin de jumătate dintre criteriile europene care certifică dacă un oraș este sustenabil din punct de vedere energetic. Cauzele acestei clasări au fost discutate în cadrul conferinței „Clădiri și orașe inteligente”, organizată la București de Green Report, organizație nonguvernamentală care creează proiecte de mediu.

România se confruntă cu probleme în tranziția către energie verde, declară participanții la conferință. Organizațiile și companiile private din domeniul energiei sustenabile spun că sunt prea puțini profesioniști în domeniu, adică, cei care ar trebui să creeze și să implementeze proiectele de sustenabilitate energetică. Astfel, construcția unei clădiri prietenoase cu mediul poate să dureze chiar și patru ani – spune Cătălin Lungu, președintele Federației Asociațiilor Europene de Încălzire și Ventilație.

Cătălin Lungu: ”Aș menționa, de fapt, o birocrație excesivă, care apare absolut peste tot. Din păcate, digitalizarea la noi în țară întârzie foarte mult”.

Statul, departe de tot

În alte țări europene, statul este care dă un exemplu pozitiv, construind primul clădiri prietenoase cu mediul. De exemplu, Franța a înființat Ministerul Tranziției Ecologice. Despre situația din România a  vorbit și Dorin Beu, președintele Consiliului Român pentru Clădiri Verzi.

Dorin Beu: ”La noi e invers, vine privatul și îi dă o lecție statului: uitați, dar noi am făcut o clădire care este nZEB, sau deja s-a ajuns la discuții despre zero carbon”.

Participanții la conferință spun că, dacă nu se fac schimbările necesare, România nu va putea accesa toate fondurile europene disponibile pentru orașe și clădiri inteligente.

Ce este un oraș sustenabil când vorbim despre clădiri

  • Management și monitorizare de la distanță. Sistemul prin care energia clădirilor este supravegheată de la distanță permite ca acestea să fie monitorizate și controlate de la depărtare. Astfel, se identifică problemele esențiale și se concep planuri de acțiuni, reducându-se energia folosită. Dacă angajații sunt informați în legătură cu cantitatea de energie utilizată și cu obiectivele de reducere, oricine poate participa la eficientizarea agendei/ordinii de zi.
  • Orașele mai dense se pot susține singure, deoarece impactul per unitate este mai mic – până la o limită. Ca rezultat, va fi mai accesibil ca oamenii să se stabilească într-o locuință. Utilizarea terenurilor ar trebui să fie mixtă, de la industria cu amănuntul laolaltă cu cea ușoară, de la spațiul pentru birou și ateliere la servicii pentru a crea locuri de muncă pe plan local și diversitate socială, ce fac parte din arta de a crea spații pentru a fi folosite de către comunitate.
  • Rezistența climatului. Ar trebui să existe fără cerințele de planificare din domeniul contrucțiilor, care includ protecție împotriva fenomenelor naturii: supraîncălzire, inundații și furtuni.

Ce este un oraș sustenabil când vorbim despre energie

  • Energia locală: energia comunității și schemele de încălzire ale cartierelor, energia termică combinată și cea electrică, pompe de căldură ( având ca sursă fie apă, fie pământ) ar trebui toate încurajate.
  • Energia solară: utilizarea straturilor de vopsea fotovoltaică pe fațada clădirilor pentru a produce electricitate a fost pionierată în Swansea de Tata Steel și va deveni disponibilă și rentabilă în câțiva ani. Avantajul este că suprafețele nu trebuie să fie îndreptate către soare pentru a fi eficiente și panourile nu ocupă spațiu terestru. Instalațiile solare de răcire vor deveni disponibile la nivel larg, alături de construcțiile de tip Passivhaus.
  • Digestia anaerobă. Din digestia anaerobă a deșeurilor organice și verzi va rezulta mai multă energie pentru a produce îngrășământ natural. Acesta poate fi utilizat ca fertilizator și injectat în rețele, folosit în rețeaua locală de energie termică combinată și centrale electrice, sau energie pentru transport.