Undeva, în inima Bucureștiului, dat se află o vilă boierească desosebită, cu gard impunător și vitralii delicate: este fosta casă a celebrului dirijor Sergiu Celibidache.
Întreaga stradă este învăluită de mirosuri de mâncare italienească, care vin de la demisolul clădirii, a restaurantului Ciao Niki.
Businessul îi aparține Nicuței Enache, o tânără antreprenoare, care s-a întors în România, după 12 ani de ”stagiatură” în Italia.
Care au fost începuturile ei în pribegie, la Roma și cu ce greutăți s-a confruntat, a fost o întrebare firească pe care i-am adresat-o.
Antreprenoarea ne-a mărturisit că a plecat în Italia la 19 ani, din dorința de a reuși în viață. Dar, odată ajunsă acolo, s-a trezit în față cu o realitate cruntă.
De serviciu la Vatican
Nu cunoștea limba și singurul post în care s-a putut angaja a fost acela de femeie de serviciu, la un restaurant din centrul Vaticanului. ”Era un restaurant de peste 500 de locuri, iar pentru prânz se găteau constant, peste 1500 de porții. Restaurantul fiind foarte mare, patronii aveau contracte cu tot felul de agenții de turism. Deci trebuia să fiu o albinuță, să fac curat, rapid, în tot localul acesta”, spune Nicuța Enache.
Cum nu locuia în Roma, făcea naveta două ore pe zi dus, două ore întors. Își amintește și acum prima zi de muncă. La sfârșitul programului, era în gara Termini și nu mai știa să ajungă acasă, iar telefonul i se descărcase. Noroc că în gară a auzit pe cineva vorbind românește și așa a reușit să dea un telefon și să afle, de la sora ei, cum ajunge acasă. În acest restaurant, Niki a lucrat 9 ani, parcurgând toate etapele: a învățat, pentru început, să gătească câteva deserturi, apoi a învâțat să fie ospătar, ulterior să se descurce cu comenzile și aprovizionarea.
Limba italiană a învățat-o greu, pentru că lucra toată ziua într-un restaurant cu personal românesc. Dacă vă întrebați la ce-i trebuie unei femei de serviciu să știe limba, ei bine, uite că trebuie: ”Aveam diverse soluții și detergenții în bidoane mari, de 10 litri, iar eu nu știam la ce folosesc soluțiile acelea”, își amintește antreprenoarea.
Când și-a luat al doilea job, la pizzeria ținută de bucătarul italian de la restaurant, acolo a lucrat numai între italieni și a reușit, încet-încet, să învețe limba. Nicuța Enache spune că nu și-a permis să urmeze vreun curs de limbă, întrucât nici nu ar fi avut când să-l facă, în condițiile în care avea deja două slujbe. Apoi a urmat și al treilea job, la o osterie. ”Acolo am învățat tot ce știu azi, de la cum se îmbină o mâncare cu un vin, ce înseamnă un aperativ, care este secretul pastelor”, rememorează antreprenoarea.
Manager de Osterie
Momentul de cotitură în viața ei a venit atunci când patronii osteriei i-au propus să managerieze restaurantul la care lucra. ”Și atunci mi-am spus că, dacă patronul are atâta încredere în mine, încât să-mi lase toată afacerea pe mână, atunci trebuie să am și eu încredere în mine și să încep să lucrez pentru mine și nu pentru alții”. Acela a fost momentul în care a simțit că vrea să se întoarcă în țară și să aibă propriul ei restaurant.
Osteria, primul ei restaurant deschis în țară, a fost pus pe picioare cu ajutorul unui credit luat din Italia, în valoare de 30.000 euro.
”Am lăsat 10.000 euro în contul din Italia, iar restul de 20.000, i-am transferat în România. Și aceștia au fost banii mei, de început. Mi-am spus atunci, că îmi acord un an, ca să reușesc. Pentru acel an, ratele erau deja acoperite, din banii pe care i-am lăsat în Italia. Dacă nu reușeam, mă întorceam înapoi, în Italia și o luam de zero, îmi plăteam creditul și gata. Dar am simțit că, dacă nu mă întorceam atunci, nu m-aș mai fi întors niciodată. Pentru ca deja primeam foarte multe oferte în Italia”.
Nicuta Enache, din Vatican la Celibidache
Repatriot și birocrația
Întoarsă în țară, antreprenoarea s-a lovit de o lume necunoscută, de o birocrație excesivă, iar cuvântul la ordinea zilei era ”nu se poate”. ”Nu știam nimic despre pașii pe care trebuia să-i fac să deschid o afacere, nu știam nimic despre legislație sau partea de fiscalizare. Azi, mi se pare amuzant, când îmi aduc aminte, dar atunci a fost crunt începutul. Acesta a fost și motivul pentru care m-am alăturat proiectului Repatriot, pentru că sunt foarte mulți români care se află în situația prin care am trecut și eu, care vor să se întoarcă în țară și nu știu de unde să înceapă”.
Nicuța Enache spune că a avut noroc că a întâlnit un om deosebit, Alexandru Bădoi, care i-a fost ca un tată, și i-a ghidat primii pași: a învățat-o cum se calculează o factură, cum se stabilește prețul la un produs, cum să rezolve problemele birocratice.
”Pentru că nu-i ușor să te plimbi cu o hârtie de la Adam la Eva și să n-ai o rezolvare. Asta-i dezamăgirea cea mai mare a multor oameni, dar este un lucru care nu se schimbă peste noapte”, spune Niki.
Echipa, greu de închegat
Odată deschisă osteria, au început problemele cu forța de muncă. Nicuța Enache recunoaște că și-a format foarte greu o echipă, pentru că oamenii veneau și plecau, iar problema nu se datora salariului.”Astăzi, este aceeași problemă ca în 2014, când m-am întors în țară: forța de muncă. Oamenii nu mai vor să muncescă deloc. Nu contrează ce salariu le oferi. Iar oamenii buni, cu greu ii găsești. Eu mi-am format o echipă cu foarte mare greutate, în ani de zile. Eu, la început, am muncit în osterie singură: găteam, făceam aprovizionare, făceam curățenie.
Iar soluția mea, de început de busines, a fost să muncesc împreună cu clienții. Oamenii veneau, mă împrieteneam cu ei, toată lumea știa situația mea. Așa că veneau clienții, îi rugam să-și taie singuri pâine, își făceau singuri cafeaua, își desfăceau sticla de vin și imi spuneau: ”Niki, am venit la tine să mâncăm. Ce ne dai să mâncăm și să bem?” Și le spuneam: acolo e vinul, alegeți-vă ce vreți să beți, le explicam ce le pregătesc de mâncare, stăteau lângă mine la povești, terminau de mâncat, îmi aduceau farfuria s-o spăl. Împreună cu clienții mei, am reușit. Așa am lucrat, din 2014 până în 2016, când am reușit să-mi formez o echipă stabilă, muncind cot la cot cu ei. Și asta fac și astăzi”, recunoaște antreprenoarea.
În final, singurul mod în care a reușit să-și formeze o echipă foarte bună, a venit tot de la personal, pentru că oamenii s-au adus unul pe altul, descoperind un loc de muncă bun și stabil. În momentul de față, antreprenoarea a angajat și câțiva ucraineni, întrucât, după ce a făcut în fiecare zi, de la începutul războiului din Ucraina, pachete pentru 150 de refugiați, și-a dat seama că nu mai poate continua în ritmul acela, fără să-și destabilizeze afacerea.
Nu poți investi puțin
Dacă în anul 2014, Nicuța Enache a depășit marea provocare de a deschide o osterie în București, în 2019 a făcut pasul următor, deschizând al doilea restaurant Ciao Niki, în fosta casă a maestrului Sergiu Celibidache. Investiția a fost de 500.000 de euro, restaurantul a început să funcționeze din 19 iunie 2019, dar în data de 18 martie 2020, a trebuit să închidă pentru că…a venit pandemia!
”Pandemia m-a prins cu 30 de angajați și toată familia mea pe care o adusesem din Italia și muncea cu noi. Plus 7 credite în bancă! Trei săptămâni am bocit, stăteam singură în restaurant și nu știam ce să fac. Era o situație pe care nimeni nu știa s-o gestioneze. Atunci m-am dus la osterie, am pus mâna pe telefon, am sunat toți prietenii și cunoscuții și i-am rugat să comande. Am gătit singură și, când au început să vină comenzile, mi-am adus înapoi echipa, la lucru. Dar nu am abandonat. Mă trezeam dimineața, mă bucuram că sunt sănătoasă și îmi spuneam că nu este prima dată când am luat-o de la zero”, spune Niki.
Cât despre profit, antreprenoarea mărturisește că, în primii ani de bussines, tot profitul s-a dus pe achitarea creditelor, apoi acesta a fost reinvestit. Acum, planurile sale de viitor vizează extinderea brandului Ciao Niki atât în țară, cât și peste hotare, dar preferă să nu dea deocamdată alte detalii. ”Îmi doresc să văd Ciao Niki peste tot în țară, cât și în străinătate. Să poată mânca oamenii la Ciao Niki, chiar dacă sunt în Cluj, Dubai, New York sau Italia!”
”Nu sunt eu Dumnezeu să răstorn lumea și nici să schimb mentalitățile peste noapte, dar, în perimetrul meu, pot să fiu un exemplu și să-i încurajez și pe alții că se poate!”, susține Nicuța Enache.
