Politicile progresiste sunt în joc. Asta în timp ce conservatorii încearcă să încheie alianțe în Parlamentul European cu naționaliștii extremiști. A fost o vreme când era foarte clar ce anume despărțea centrul-dreapta majoritar al Europei de populiștii eurosceptici și xenofobii din dreapta dură. Un creștin-democrat precum Helmut Kohl sau Angela Merkel nu ar fi avut nimic în comun cu – și nimic un nativist (o persoană care îndeamnă la promovarea intereselor locuitorilor născuți într-o țară în detrimentul celor ale imigranților) precum Marine Le Pen sau Geert Wilders.
Paul Taylor este membru senior al grupului de reflecție „Friends of Europe”, Este și autor al raportului „After the war: how to keep Europe safe” („După război: cum să păstrăm Europa în siguranță” – tradus din limba engleză). Textul de față reprezintă o opinie redactată de acesta pentru publicația The Guardian.
Acum nu mai este cazul. În perioada premergătoare alegerilor pentru Parlamentul European din 2024, liniile de demarcație, altădată foarte clare, dintre partidele conservatoare proeuropene și extrema dreaptă naționalistă se estompează. Deoarece ambele încearcă să profite de furia sau de anxietatea publicului cu privire la migrație, costul vieții, tranziția ecologică și diversitatea de gen.
„Cordonul sanitar” de lungă durată împotriva cooperării cu dreapta dură se destramă rapid. Mai întâi la nivel local și național. Iar acum, potențial, și la Bruxelles. Acest lucru este important. Deoarece Parlamentul European trebuie să aprobe întreaga legislație net zero a UE privind clima și energia. Iar dreapta încearcă deja să o dilueze.
Haos și dezordine
În ultimele săptămâni, Partidul Popular conservator spaniol a fost la un pas de victorie în alegerile generale. În ciuda faptului că și-a declarat disponibilitatea de a guverna cu partidul anti-imigrație Vox. Care are rădăcini intelectuale în ideologia fascistă a lui Franco. Liderul opoziției germane din Uniunea Creștin-Democrată (CDU), Friedrich Merz, a sugerat că partidul său ar trebui să colaboreze la nivel local, deși nu la nivel național sau european, cu formațiunea de extremă-dreapta Alternative für Deutschland (AfD). Care a urcat pe locul al doilea în sondajele de opinie naționale.
Cu toate acestea, Merz a fost nevoit să dea înapoi după protestele din interiorul partidului său. Iar succesorul premierului olandez Marc Rutte la conducerea partidului liberal de centru-dreapta VVD, Dilan Yeșilgöz-Zegerius, (Rutte a demisionat în iulie, declanșând alegeri anticipate care vor avea loc în noiembrie) a renunțat la un refuz de lungă durată de a lucra cu partidul antiimigrație PVV al lui Wilders.
Între timp, guvernele conservatoare mainstream din Suedia și Finlanda au preluat mandatul datorită sprijinului naționaliștilor de dreapta dură din cadrul Partidului Democraților Suedezi și, respectiv, al Partidului Finlandez. În Italia, dreapta dură a câștigat anul trecut puterea într-un guvern condus de Giorgia Meloni, de la frații post-fasciști din Italia.
Ce se mai înțelege din politicile europene din prezent
În Franța, gaulliștii conservatori din Les Républicains se luptă pentru a o depăși pe Le Pen și pe rivalul său de extremă-dreapta Éric Zemmour în demonizarea islamului și în propunerea de noi modalități de a opri solicitanții de azil. Liderul partidului, Éric Ciotti, vrea să declare oficial că Constituția franceză are întâietate asupra legislației europene pentru a impune cote de solicitanți de azil.
Aceasta este aceeași afirmație cu care guvernele naționaliste de extremă dreapta din Polonia și Ungaria sfidează ordinul tratatului UE cu privire la independența sistemului lor judiciar. Motivele pentru această alunecare spre dreapta sunt clare. Partidele mari de centru-dreapta din Europa cedează în prezent la fragmentarea electorală care a afectat stânga principală, grupurile verzi și de stânga radicală atrăgând alegătorii de la partidele social-democrate.
Într-o societate mai diversă și mai individualistă, alegătorii conservatori nu mai sunt atât de legați de biserică, de valorile familiei sau de ideologia pieței libere. Aceștia au opinii diferite în ceea ce privește protecționismul economic, integrarea europeană, acțiunile climatice și problemele sociale, cum ar fi drepturile LGBTQ+, scrie Paul Taylor pentru The Guardian.
