Infofinanciar > Info > Veste bună pentru mii de români: Guvernul a decis când crește salariul minim
Info

Veste bună pentru mii de români: Guvernul a decis când crește salariul minim

Veste bună pentru mii de români: Guvernul a decis când crește salariul minim
Sursa foto: Ziarul din Muscel

Premierul Marcel Ciolacu nu mai are răbdare și a decis să adopte prin ordonanță de urgență măsura de a crește salariul minim pe economie. Majorarea era prevăzută deja în pachetul de măsuri fiscale aflat încă în dezbatere.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că guvernul va adopta joi o ordonanţă prin care va crește salariul minim pe economie. Acesta va fi majorat de la 3.000 la 3.300 de lei. Totodată va fi votată şi o hotărâre prin care salariul minim în construcţii va creşte de la 4.000 la 4.500 de lei. Este posibil ca ambele majorări să intre în vigoare începând de luna viitoare.

„Mâine dau ordonanţă şi HG, o dată pentru mărirea salariului (minim) de la 3.000 la 3.300 şi HG pentru mărirea salariului (minim) în construcţii de la 4.000 la 4.500, astfel încât plătirea CASS nu va afecta nicio categorie. Ei erau exceptaţi de plătirea CASS şi nu vor fi afectaţi deloc de introducerea CASS”, a declarat premierul.

Marcel Ciolacu a precizat că ideea creșterii diferențiate pe categorii socio-profesionale a venit din partea mediului de afaceri şi sindicatelor. „Au venit şi mediul de afaceri. Și mi se pare corectă abordarea, au venit şi la tripartit, au fost şi sindicatele şi patronatele. Totuşi să diferenţiem mărirea salariului minim pe economie pe categorii socio-profesionale şi cred că e o abordare corectă. E o abordare de bun simţ, un pic liberală, corect. Dar e o abordare ancorată, de fapt, în economie. O să pornim acest dialog”, a explicat premierul, citat de Agerpres.

Deficitul bugetar va fi de maxim 5,5%

Marcel Ciolacu a mai precizat că România nu va înregistra la sfârșitul acestui an un deficit excesiv.

„Era o prognoză pe care trebuie să o iei în considerare. Anul trecut am avut un deficit asumat şi ne-am încadrat, de 6,2. Regula de bază, când vorbeşti cu Comisia, (…) prima regulă este de la 6,2 să scazi cu 0,5%, automat.  E adevărat, am zis de la început, dacă vreţi un deficit de 4,4, cel asumat, vă anunţ de acum că eu pot să-l realizez, nu am nicio problemă, dar e o operaţie reuşită şi pacientul e decedat. Adică, ţara, România, va intra într-un colaps. (…) Şi ei au zis: în primul şi în primul rând vom scădea 0,5%, că nu puteţi veni cu deficit mai mare şi de aici am plecat. Eu, părerea mea, este că ne vom încadra într-un deficit de maxim 5,5%”, a declarat Ciolacu.

Măsurile fiscale sunt necesare

Premierul susține că, fără adoptarea pachetului de măsuri fiscale asumat de Guvern, „tot mediul de afaceri şi toată România” ar fi fost afectate. Potrivit lui Ciolacu, riscul ar fi fost blocarea fondurilor europene în valoare de 70 de miliarde de euro.

„Ar fi afectat tot mediul de afaceri şi ar fi afectat România în ansamblul său. Dacă Marcel Ciolacu, Guvernul României şi această coaliţie nu ar fi venit cu acest pachet de asumare, România ar fi rămas şi ar fi intrat într-o procedură de blocare a fondurilor europene, 70 de miliarde de euro pierdeam. În acest moment, pe exerciţiul financiar trecut, care se închide pe 31 decembrie, pe PNRR, şi aici aş vrea să detaliez, cu exerciţiul financiar viitor sunt 70 de miliarde de euro. Fără ei, România nu se poate dezvolta. Cea mai mare miză este PNRR-ul, (…) acolo sunt toate reformele pe care România nu le-a făcut după 32 de ani”, a mai declarat premierul, conform sursei citate.