Infofinanciar > Lumea la zi > Google va investi curând alte două miliarde de dolari în IA
Lumea la zi

Google va investi curând alte două miliarde de dolari în IA

Google se pregătește de o nouă schimbare!
sursă foto: dreamstime

Reprezentanții companiei Google, parte a grupului Alphabet, au declarat faptul că au încheiat un acord important. Este vorba despre o investiție de până la 2 miliarde de dolari în compania de inteligenţă artificială Anthropic.

Cunoscuta companie în tehnologie a investit deja 500 de milioane de dolari în avans în rivalul OpenAI. Mai mult, reprezentanții Google și-au dat acordul să adauge și suma de 1,5 miliarde de dolari. Google este deja cunoastă la nivel internațional ca fiid un investitor în Anthropic. De data aceasta, cea mai nouă investiție vine și subliniază o intensificare a eforturilor echipei de a concura mai eficient cu Microsoft.

Această companie din urmă reprezintă, de asemenea, un susţinător important al creatorului ChatGPT, OpenAI. Asta chiar în timp ce companiile din domeniul Big Tech sunt într-o competiție pentru a integra AI în aplicaţiile lor. Echipa de la Amazon.com, spre exemplu, a specificat în septembrie că va investi suma de 4 miliarde de dolari în Anthropic. Asta cu scopul de a concura cu rivalii din cloud în domeniul AI, scrie economedia.ro.