Infofinanciar > Esential > Ghid practic (18): În ce condiții se suspendă sau încetează plata pensiei
Esential

Ghid practic (18): În ce condiții se suspendă sau încetează plata pensiei

Pensie 0
Sursa foto: dreamstime

Plata anumitor categorii de pensii poate fi suspendată sau poate înceta dacă beneficiarii acestora nu respectă o serie de condiții clar mneționate în prevederile Casei Naționale de Pensii Publice.

Conform prevederilor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), în cazul persoanelor care beneficiază de pensie anticipată sau anticipată parțial, de invaliditate sau de urmaș, plata acesteia încetează începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze:

– pensionarul a decedat;

– pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia.

Există însă numeroase alte situații în care plata pensiei poate înceta sau poate fi suspendată.

Când puteti rămâne fără pensia anticipată

Conform prevederilor legale, pensionarul care beneficiază de o pensie anticipată sau o pensie anticipată parţială poate rămâne fără pensie dacă realizeaza venituri pentru care asigurarea în sistemul public de pensii este obligatorie, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni.

Astfel, pensia se poate suspenda dacă pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate sau anticipata partiala realizează venituri lunare:

– în baza unui contract individual de muncă,

– în baza unui raport de serviciu,

– din activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi ca membri cooperatori într-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Încetarea plății pensiei se realizează din luna următoare celei în care:

– pensionarul a decedat,

– pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia.

În ce condiții nu mai beneficiați de pensia de invaliditate

Potrivit informațiilor CNPP, suspendarea plăţii pensiei de invaliditate se face incepând cu luna următoare celei în care:

– pensionarul de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală obligatorie sau la convocarea Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, a Centrelor Regionale de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă sau a centrelor regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă;

– pensionarul de invaliditate nu mai urmează programele recuperatorii, întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale;

pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, realizează venituri (în condițiile menționate anterior).

– pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul III, realizează venituri, depăşind jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv, în condițiile amintite anterior.

Pensia de invaliditate poate înceta dacă:

– pensionarul a decedat;

– pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia;

– pensionarul de invaliditate şi-a redobândit capacitatea de muncă, potrivit legii;

– au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate nu s-a prezentat, din motive imputabile lui, la revizuirea medicală obligatorie;

– au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate nu s-a prezentat, din motive imputabile lui, la convocarea făcută de Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă sau de Centrele Regionale de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă

– au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate, nu a mai urmat programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale.

Care sunt situațiile când rămâneți fără pensie de urmaș

Persoanele care beneficiază de pensie de urmaș, soțul supraviețuitor sau copiii decedatului, trebuie să respecte mai multe condiții pentru a o putea avea primi.

CNPP prevede că acestea pensia se poate suspenda dacă:

– pensionarul urmaş, încadrat în grad de invaliditate, nu se prezintă la revizuirea medicală obligatorie sau la convocarea Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă sau a Centrelor Regionale de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă;

– pensionarul urmaş, încadrat în grad de invaliditate, nu mai urmează programele recuperatorii, întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale;

– pensionarul urmaş, încadrat în gradul I sau II, realizează venituri lunare (în condițiile menționate anterior);

– copilul pensionar de urmaş, încadrat în gradul III de invaliditate realizează venituri lunare (în condițiile menționate anterior), depăşind jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv.

– copilul beneficiar al pensiei de urmaş cu vârsta mai mare de 16 ani, dar până la 26 de ani, dacă nu face dovada continuării studiilor într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, situație în care plata pensiei se suspendă cu 1 octombrie a anului în curs;

– soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş (art. 118 alin.(2) din lege), realizează venituri lunare mai mari de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat (în condițiile menționate anterior)

– soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, s-a recăsătorit;

– soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii, optează pentru o altă pensie, potrivit legii, din acelaşi sistem, sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale, neintegrat sistemului public de pensii.

Încetarea plăţii pensiei de urmaş are loc atunci când:

– pensionarul a decedat;

– pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia;

– pensionarul urmaş, încadrat în grad de invaliditate, şi-au redobândit capacitatea de muncă, potrivit legii;

– au expirat 12 luni de la data la care pensionarul urmaş, încadrat în grad de invaliditate, nu s-a prezentat, din motive imputabile lui, la revizuirea medicală obligatorie;

– au expirat 12 luni de la data la care pensionarul urmaş, încadrat în grad de invaliditate, nu s-a prezentat, din motive imputabile lui, la convocarea la INEMRCM sau a centrelor regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă;

– au expirat 12 luni de la data la care pensionarul urmaş, încadrat în grad de invaliditate, nu a mai urmat programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale;

– copilul, beneficiar al unei pensii de urmaş, a împlinit vârsta de 26 de ani, cu excepţia copiilor pensionari de urmaş încadraţi în grad de invaliditate survenită până la 16 ani sau, după caz, pe perioada studiilor până la vârsta de 26 ani;

– pensionarul urmaş a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunea de omor sau tentativă de omor, comisă asupra susţinătorului.

Nu ratați episodul următor!

Citește mâine dimineață, în noul episod al Serialului „Ghid practic de pensionare”, cum puteți primi pensia din România în străinătate.