Infofinanciar > Info > Gazul se ieftinește la nivel european, dar în România cresc prețurile. Care este cauza
Info

Gazul se ieftinește la nivel european, dar în România cresc prețurile. Care este cauza

Gazul se ieftinește la nivel european, dar în România cresc prețurile. Care este cauza
sursă foto: dreamstime

Ministrul Energiei a fost îndemnat de către premierul Marcel Ciolacu să examineze situația prețurilor la gaze. Marcel Ciolacu a afirmat că o serie de furnizori au majorat tarifele fără motiv. În condițiile în care costurile gazelor au scăzut în toată Europa.

Ministrul Sebastian Burduja a anunțat luna trecută sancțiuni și controale mai drastice la furnizori. Șase furnizori de energie electrică și trei de gaze naturale sunt, de asemenea, verificați de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie.

„Pentru luna aprilie 2023, am solicitat și primit de la cei trei furnizori de gaze naturale pentru a verifica prin metoda eșantionării un număr de cca. 3.100.000 de facturi emise pentru clienții casnici și cca. 166.000 de facturi emise pentru clienții noncasnici. Rezultatele acțiunilor de control vor fi aduse la cunoștința opiniei publice după finalizarea acestora” au explicat reprezentanții ANRE, conform Pro TV .