Infofinanciar > Lumea la zi > Foști soldați afgani de comando, înrolați de Wagner să lupte în Ucraina! Ce primesc aceștia recompensă
Lumea la zi

Foști soldați afgani de comando, înrolați de Wagner să lupte în Ucraina! Ce primesc aceștia recompensă

Soldați, Sursă foto: Adevărul
Sursă foto: Adevărul

Gruparea mercenarilor Wagner a decis să recruteze pentru a lupta în războiul din Ucraina foști soldați afgani din forțele speciale, care au fost alături de trupele americane în Afganistan. Anunțul a fost făcut de trei foști generali afgani, care au mai susținut că rușii, prin intermediul Wagner, vor să încorporeze câteva mii de soldați afgani de comando într-o „legiune străină”.

În schimbul prestării acestor servicii militare, soldații vor primi 1.500 de dolari pe lună, dar și promisiunea că familiile lor va primi adăpost, astfel încât să evite deportarea în Afganistan, unde afganii sunt deseori omorâți de talibani.

„Nu vor să meargă în război, dar nu au de ales”; „Mă întreabă «Ai so soluție? Ce să facem? Dacă ne întoarcem în Afganistan, talibanii ne omoară»”, a susținut generalul Abdul Raof Arghandiwal, care a mai adăugat că de recrutare se ocupă Wagner.

Însă, un alt general, Hibatullah Alizai, care a fost ultimul comandant al armatei afgane înainte ca talibanii să preia controlul țării, a precizat că de acest proces de înrolare se implică că și un fost comandat afgan al trupelor speciale, care acum trăiește în Rusia, scriu cei de la Digi24.

Se înrolează mai mult de teamă

De câteva luni, soldații americani care au luptat alături de cei afgani susțin că cei din urmă decid să se înroleze în Wagner pentru a rămâne în viață sau din furie față de foștii lor aliați.

„Nu i-am scos pe oamenii ăștia (din țară – n.r.), așa cum le-am promis, iar acum se răzbună”, a menționat Michael Mulroy, fost ofițer CIA.

Acesta a mai subliniat faptul că trupele afgane de comando sunt niște luptători de temut, foarte bine pregătiți.

„Sincer, n-aș vrea să-i văd în nicio bătălie, și cu siguranță nu în Ucraina”, a mai precizat fostul ofițer al CIA.

Potrivit datelor de până acum ale organizației Human Rights Watch, de trei luni de când talibanii s-au întors la putre în Afganistan, peste 100 de foști soldați afgani, ofițeri de informații și polițiști au fost uciși sau au fost dați dispăruți.

Peste 10.000 de soldați ar putea fi recrutați

Membrii din fostele cercuri militare și de securitate ale Afganistanului susțin că aproape 10.000 de foști luptători ar putea fi convinși de Rusia să lupte în războiul din Ucraina

„Nu au nicio țară, nici locuri de muncă, nici viitor. Nu au nimic de pierdut”, a spus un fost oficial afgan.

„Ei așteaptă de lucru pentru 3 până la 4 dolari pe zi în Pakistan sau Iran sau 10 dolari pe zi în Turcia, iar dacă Wagner sau orice alt serviciu de informații vine și oferă 1.000 de dolari pentru a fi din nou un luptător, nu vor refuza. Și dacă găsești un doritor pe care să îl recrutezi, el poate face ca jumătate din vechea sa unitate să se alăture, pentru că sunt ca niște frați – și destul de curând, ai un întreg pluton”, a mai completat acesta, potrivit Adevărul.