Infofinanciar > Lumea la zi > FMI cere statelor lumii să ţină sub control cheltuielile publice şi să-şi refacă rezervele fiscale
Lumea la zi

FMI cere statelor lumii să ţină sub control cheltuielile publice şi să-şi refacă rezervele fiscale

FMI cere statelor lumii să ţină sub control cheltuielile publice şi să-şi refacă rezervele fiscale
Foto: facebook.com

Fondul Monetar Internaţional cere statelor lumii să ţină sub control cheltuielile publice şi să-şi refacă rezervele fiscale.

FMI admite, însă, că aceste obiective ar putea putea fi dificil de pus în practică în plin an electoral.

2024 este descris de experţii Fondului Monetar Internaţional drept marele an electoral. În condiţiile în care un număr record de ţări – 88 – care grupează mai mult de jumătate din populaţia lumii, au avut sau vor organiza alegeri.

Guvernele tind să cheltuiască mai mult şi să taxeze mai puţin în aceste perioade, avertizează FMI.

Potrivit analizei făcute de experţii acestei instituţii, depăşirea resurselor bugetare este mult mai probabilă în aceşti ani electorali, un risc amplificat de majorarea cererii pentru cheltuielile sociale.

Deficitele în timpul anilor electorali tind să depăşească estimările cu aproape o jumătate de procent comparativ.  Instituţia financiară internaţională atrage atenţia că perspectivele slabe de creştere economică şi ratele ridicate ale dobânzilor vor exercita o presiune suplimentară asupra spaţiului fiscal.

FMI crede că ţările ar trebui să renunţe la unele măsuri de sprijin introduse în timpul pandemiei de COVID-19. Inclusiv la subvenţiile pentru energie. Și să adopte chiar reforme pentru reducerea cheltuielilor publice.