Infofinanciar > Info > „Este total incorect să ni se refuze acest drept”! România va fi primită luna viitoare în Schengen, spune Marcel Ciolacu
Info

„Este total incorect să ni se refuze acest drept”! România va fi primită luna viitoare în Schengen, spune Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu, presedintele PSD
Sursă foto: CaleaEuropeană

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat miercuri că România va fi acceptată în spaţiul Schengen peste o lună. Oficialul social-democrat a încercat să găsească motivele pentru care țara noastră încă nu a fost primită în acest spațiu comunitar.

„Este total incorect, nu cred că îşi permite, indiferent ce stat european, în acest moment, să refuze acest drept României, şi nu neapărat statului român, cât românilor. Peste o lună România va fi acceptată în spaţiul Schengen”, a mărturisit Ciolacu.

De asemenea, acesta a subliniat că, probabil, și politicienii care au fost de-a lungul timpului la conducere sunt de vină pentru că țara noastră nu a intrat în acest spațiu comunitar.

„Poate noi toţi suntem de vină, nu toţi suntem de vină la fel, dar există o vină comună. Poate această coaliţie, de stânga şi de dreapta, să aducă ţara într-o direcţie de normalitate şi de respect instituţional, fiecare să îşi vadă de atribuţiile pe care i le conferă Constituţia. Nu o să uit vreodată implicarea preşedintelui României în campaniile electorale sau implicarea către un anumit partid politic. Eu nu îmi doresc să se mai întâmple aşa ceva. Eu îmi doresc un preşedinte care să respecte Constituţia şi să înţeleagă rolul şi rostul pe care îl are”, a susținut Ciolacu pentru B1 TV, citat de Digi24.

Avem nevoie de aliați

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a susținut că politicienii români trebuie să-I convingă pe oficialii din Olanda, pentru ca țara noastră să obțină votul pentru a intra în Schengen. Însă, pentru îndeplinirea acestui obiectiv, România va avea nevoie de sprijinul partenerilor puternici,  spune oficialul.

„Germania și Franța, în orice caz. Și Cancelarul Scholz și președintele Macron au zis că susțin intrarea României în Schengen și, până la urmă, este în interesul tuturor.

Noi am demonstrat în acest an, dacă nu era clar pentru toată lumea, că putem asigura securitatea granițelor externe ale Uniunii Europene și dacă intrăm în Schengen granița externă a Uniunii Europene devine și granița externă a Schengen, cel puțin pe partea cu Moldova și cu Ucraina. Dacă intră și Bulgaria, atunci e o altă situație, iar dacă nu intră Bulgaria, atunci noi avem această datorie de a asigura și pe linia graniței cu Bulgaria și Serbia”, a spus președintele UDMR.

România și-a îndeplinit criteriile tehnice

În plus, Hunor a scos în evidență faptul că țara noastră și-a îndeplinit toate criteriile din punct de vedere tehnic.

„Până în ultima clipă trebuie să încercăm să-i convingem pe olandezi și trebuie să mai căutăm încă parteneri care ne ajută să-i convingem pe olandezi. Nemții, francezii pot fi parteneri din acest punct de vedere, dar și nordicii”, a precizat Kelemen Hunorîn cadrul emisiunii „Piața Victoriei” de la Europa FM.

„Noi am îndeplinit criteriile tehnice și acordul Schengen, luarea în Spațiul Schengen, vorbește despre criteriile tehnice. Dacă unii au inventat criterii politice, e un lucru grav. Dacă noi am acceptat 10-11 ani alte criterii decât cele tehnice este și mai grav”, a mai susținut liderul UDMR.

„Dar, din punct de vedere tehnic, România este pregătită și trebuie să intre anul viitor în Schengen și acest lucru, repet și spun: diplomația funcționează, ministrul de Externe și ceilalți colegi își fac treaba, dar trebuie să avem parteneri pentru că s-ar putea să nu fim singuri destul de abili să-i convingem pe olandezi”, a mai spus Hunor.