Infofinanciar > Lumea la zi > Încă o afacere de succes pentru Elon Musk. Neuralink a reușit primul implant cerebral
Lumea la zi

Încă o afacere de succes pentru Elon Musk. Neuralink a reușit primul implant cerebral

Încă o afacere de succes pentru Elon Musk. Neuralink a reușit primul implant cerebral
Sursa foto: Arhiva companiei

Compania Neuralink, deținută de Elon Musk, a reușit realizarea primului implant cerebral. Potrivit anunțului multimilardarului pacientul se recuperează bine, iar rezultatele iniţiale ale procedurii sunt promiţătoare

Implantul cerebral realizat de Neuralink are ca scop ajutarea persoanelor cu leziuni traumatice să opereze computere folosindu-se doar de creier. Compania primit anukl trecut aprobarea din partea FDA pentru a efectua primele sale intervenții pe oameni. La sfârşitul anului trecut, Neuralink a îmnceput să caute pacienţi cu tetraplegie cauzată de leziuni ale măduvei spinării cervicale. Pe listă sau aflau și persoanele cu scleroză laterală amiotrofică (ALS).

Musk a anunțat că primul produs al Neuralink se va numi Telepathy. Acesta va permite „controlul telefonului sau al computerului şi, prin intermediul lor, al aproape oricărui dispozitiv, doar prin gândire”, conform mediafax.