În ciuda limitărilor tehnologice, Teheranul intenționează să devină un furnizor important de arme pe scena mondială. Teheranul susține că are cea mai de succes industrie de armament din lume, în ciuda deceniilor de sancțiuni economice. Pierre Boussel, specialist în lumea arabă, explică într-o opinie pentru GIS Reports cum funcționează industria armanentului din Iran și cum ar putea evolua pe viitor.
Regimul afirmă că 5.000 de companii bazate pe cunoaștere cooperează cu industria sa de apărare pentru a dezvolta arme inovatoare. În noiembrie 2022, Iranul a lansat pentru prima dată o rachetă balistică hipersonică. Comandantul aerospațial al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), generalul Amir Ali Hajizadeh, a descris evenimentul ca fiind „un mare salt generațional în domeniul rachetelor”.
Experții internaționali au întâmpinat această știre cu scepticism, deoarece sunt obișnuiți cu exagerările și informațiile inexacte din partea regimului iranian. Teheranul a declarat că racheta zboară între Mach 8 și Mach 10, ceea ce înseamnă că ar putea ajunge la Ierusalim în 400 de secunde. Nu a precizat dacă este vorba de un vehicul de planare hipersonic sau de o rachetă de croazieră hipersonică – și doar varianta de croazieră poate ajusta direcția în aer și se poate fixa pe o țintă. Dar un lucru este cert: Iranul sfidează în mod deschis Rezoluția 2231 a ONU, care îi interzice să dezvolte lansări de rachete cu tehnologie balistică, informează GIS Reports.
Internetul și dark web-ul au eliberat acum inginerii iranieni de constrângerile mobilității geografice. Industriei militare iraniene nu-i pasă de directivele ONU. Ea nu a încetat niciodată să dezvolte arme, rămânând hotărâtă în fața schimbării raporturilor de putere geopolitice. Țara investește între 4 și 5% din PIB pentru apărare, dar datele legate de impactul industriei în economia Iranului sunt limitate.
De la cercetare și dezvoltare la informații
Când a izbucnit revoluția islamică în 1979, oamenii de știință iranieni au fost excluși din programele internaționale de cercetare. De atunci, accesul la conferințe și la schimburile științifice a fost grav limitat de restricțiile occidentale privind vizele. Regimul a umplut golul din laboratoarele sale de cercetare și dezvoltare prin recrutarea de oameni de știință străini. Cel mai faimos a fost Abdul Qadeer Khan, părintele programului nuclear pakistanez, care a ajutat Iranul să își lanseze programul de energie nucleară. De asemenea, Iranul a angajat ingineri din fostele țări ale Pactului de la Varșovia. Georgienii au supervizat mult timp întreținerea flotei MIG.
Internetul și dark web-ul au eliberat acum inginerii iranieni de constrângerile legate de mobilitatea geografică. Aceștia practică informații din surse deschise din birourile lor din Teheran. Cele mai valoroase informații sunt colectate pe câmpurile de luptă din Orientul Mijlociu, unde forțele iraniene sunt angajate în diferite operațiuni încă de la începutul Primăverii arabe din 2011. Iranul a devenit o putere operațională cu legături cu guvernele din Siria și Irak. De asemenea, este afiliat la câteva zeci de miliții care au devenit proxy-urile sale, pârghiile de influență ale regimului mullahilor.
Ofițerii serviciilor de informații iraniene cercetează zonele de conflict în căutare de echipamente militare noi, folosite sau parțial distruse. Această practică, comună tuturor forțelor armate, le-a permis iranienilor să recupereze rămășițele unei drone israeliene doborâte în Siria și părți din două drone americane care s-au ciocnit în timpul unei operațiuni antiteroriste. Una dintre capturile lor cele mai notabile este o dronă de recunoaștere americană Lockheed Martin RQ-170 Sentinel, care a dispărut în mod misterios în timp ce survola instalațiile nucleare iraniene; aceasta a fost o sursă majoră de informații pentru inginerii iranieni. În Afganistan, talibanii au acordat Teheranului permisiunea de a recupera echipamente americane după retragerea forțelor. Vehicule blindate de tip Humvee au fost transportate în Iran prin intermediul secției de poliție din Semnan-Garmsar.
Toate datele tehnice sunt prelucrate de Ministerul iranian al Apărării. Carcasele sunt dezmembrate bucată cu bucată și se întocmesc planuri pentru a copia cele mai valoroase inovații tehnice. Drona de recunoaștere Shahed 171, prezentată în 2014, este aproape identică cu RQ-170 menționat anterior; la fel, vehiculul aerian fără pilot Saegheh este foarte inspirat de echivalentul său american.
Industria armamentului din Iran se bazează pe aceste practici, însă nu sunt de succes întotdeauna. Suedia a acuzat oficial Iranul că încearcă să fure secrete nucleare. Norvegia se plânge în mod regulat de studenții iranieni care intră în programe academice sensibile, cum ar fi ingineria nucleară. Tensiunile dintre serviciile secrete se rezolvă uneori în stilul Războiului Rece: unul dintre cei mai buni experți iranieni în drone și apărare aeriană a fost ucis recent de o capcană în timp ce conducea la sud de Damasc. Deși presa israeliană a relatat informația, o operațiune specială nu a fost niciodată recunoscută oficial.
Fabricile secrete de arme
Organizația Industriilor de Apărare (DIO) este responsabilă pentru garantarea autonomiei operaționale a Iranului, de la furnizarea unui simplu cartuș până la producția de arme sofisticate. Se estimează că între 200 și 240 de unități de producție sunt dedicate acestei sarcini.
În mod paradoxal, cel mai cunoscut aspect al industriei iraniene de apărare este activitatea sa nucleară. Experții Agenției Internaționale pentru Energie Atomică au dobândit cunoștințe detaliate despre instalațiile iraniene în timpul perioadelor de negocieri, în ciuda refuzului Teheranului de a accepta vizite de monitorizare. Consiliul Național al Rezistenței Iraniene (NCRI) participă la eforturile de catalogare a arsenalului militar iranian. Acesta a dezvăluit existența unui nou sit nuclear în 2020, situat în apropierea autostrăzii Damavand, la est de Teheran, la doi kilometri pe drumul de ieșire spre Sorkheh Hessar.
O dronă iraniană costă între 20.000 și 50.000 de dolari, față de 3 milioane de dolari pentru echivalentul rusesc.
Iranul rareori dezvăluie locația exactă a activităților sale industriale. O modalitate de a trasa o hartă este monitorizarea atacurilor forțelor străine care operează în secret pe teritoriul iranian. Șase drone anonime au distrus câteva sute de vehicule aeriene fără pilot la o bază militară din Kermanshah în martie 2022. Altele au vizat situl industrial de la Tabriz și complexul militar de la Parchin, situat la periferia Teheranului.
Fabricile nu se află doar pe teritoriul iranian. Potrivit ministrului israelian al apărării, Benny Gantz, Teheranul folosește o duzină de situri din Siria pentru a produce arme. O platformă de fabricare a dronelor a fost inaugurată recent în Tadjikistan pentru a produce Ababil-2, un avion multifuncțional cu capacități de recunoaștere și informații. Legăturile industriale cu Venezuela sunt documentate de mulți ani. Dronele sunt produse acolo, iar venezuelenii furnizează piese prin intermediul Mahan Air, o companie aeriană apropiată de Gărzile Revoluționare.
Aceste fabrici asamblează piese fabricate în Iran, dar și în străinătate. Unele drone vândute ca fiind iraniene sunt patch-uri. O dovadă în acest sens a fost obținută în Ucraina, când armata ucraineană a reușit să pirateze și să preia controlul unui Mohajer-6 iranian. După o aterizare sigură, aeronava a fost dezmembrată. Dintre componentele sale, 75 la sută au fost produse inițial în Statele Unite, iar obiectivul său cu infraroșu fusese copiat de la un model din catalogul unei firme israeliene.
Politica comercială a Teheranului
Regimul iranian a profitat de impasul negocierilor privind Planul comun de acțiune cuprinzător și de războiul din Ucraina pentru a încerca să iasă din statutul de stat paria și pentru a-și testa catalogul de arme într-un conflict interstatal neasimetric. Dronele ucigașe Shahed-136 au fost livrate armatei ruse. Moscova a plătit 140 de milioane de euro și a oferit industriei iraniene trei modele prețioase de armament care vor fi studiate și cu siguranță copiate: rachetele antitanc Javelin, racheta antiaeriană Stinger din SUA și racheta antitanc britanică NLAW.
Iranul vrea să demonstreze că armele sale low-cost își au locul pe câmpurile de luptă dintre puterile mondiale. O dronă iraniană costă între 20.000 și 50.000 de dolari, față de 3 milioane de dolari pentru echivalentul rusesc. Ea este furnizată cu îndrumare de către o echipă de instructori experimentați. Deși leneșe și primitive, aceste drone pot totuși destabiliza sistemul de apărare antiaeriană și antirachetă al adversarului. De asemenea, distrugerea lor este costisitoare. Pentru fiecare dronă doborâtă, Ucraina cheltuiește de două ori mai mult decât prețul său, ceea ce epuizează resursele.
Potrivit Teheranului, 22 de țări au depus deja oferte pentru a cumpăra dronele sale, inclusiv Algeria, Armenia, Serbia și Tadjikistan. Perspectivele sunt promițătoare într-un context economic în care costul războaielor s-a ridicat la aproape 11 la sută din produsul intern brut mondial în 2021.
În timp ce marile puteri își duc războaiele, cotele de piață sunt puse la bătaie într-o economie a apărării care ține cont de buget.
Politica comercială a Iranului este atât transparentă, cât și opacă. Teheranul publică rapoarte cu privire la cheltuielile sale anuale pentru apărare, dar programele sale militare funcționează într-un secret total. Atunci când regimul pretinde că testează un lansator pentru a pune pe orbită satelitul Qaem-100, nimeni nu știe dacă acesta este adevărul, cu excepția uneia sau a două agenții de informații din lume. Dacă Iranul anunță acest lucru, cu siguranță lucrează la el, ceea ce este îngrijorător, deoarece sugerează un posibil război spațial.
La fiecare conflict apar arme noi. În 1914-1918 au fost tancurile și avioanele, apoi rachetele V2 în 1939-1945. Câmpul de luptă ucrainean va fi probabil marcat de războiul electronic care anunță venirea luptei robotizate. Spre deosebire de confruntările anterioare, statele folosesc arme ieftine, asamblate cu componente low-end și explozibili achiziționați pe bani puțini. Iranienii au înțeles acest lucru. În timp ce marile puteri își duc războaiele, cotele de piață sunt puse la bătaie într-o economie a apărării care ține cont de buget.
Posibile scenarii legate de industria de armament din Iran
Iranul devine un furnizor important pentru armata rusă fără consecințe internaționale
Reputația Teheranului în materie de arme ieftine, dar eficiente, se impune în cele din urmă pe acest segment de piață competitiv, deja râvnit de turci. Se ajunge la un gentlemen’s agreement cu Moscova și Beijing, care își împart piața vânzărilor de arme convenționale. Industria iraniană devine interlocutorul privilegiat al statelor eșuate și al națiunilor care, dacă nu sunt ostile blocului antioccidental, sunt dornice să nu se afle în siajul american.
Teheranul se confruntă cu reacții negative semnificative pentru că a livrat arme forțelor rusești din Ucraina
SUA și Israelul intensifică presiunea. Până acum, sancțiunile au fost economice. Confruntați cu proliferarea armelor iraniene, americanii și israelienii întreprind o serie de operațiuni de neutralizare a reprezentanților iranieni. Programele iraniene de asistență pentru rebelii houthi sunt bombardate. Abordarea încărcăturilor suspecte și hărțuirea navelor de spionaj devin sistematice. Se înmulțesc atacurile milițiilor pro-iraniene din Irak. În Siria este creată o alianță de grupuri armate sub un comandament unificat pentru a lupta împotriva prezenței iraniene. Toate formele vizibile sau dovedite de expansionism iranian sunt împiedicate, rupând dinamica regională iraniană. Occidentul pariază pe deteriorarea situației interne a Iranului și, pe termen lung, pe căderea regimului.
