Opinii

Drumul României către economia de piață a îngropat agricultura. „Produs local” este o etichetă care nu valorează doi bani la noi în țară

Drumul României către economia de piață a îngropat agricultura. „Produs local” este o etichetă care nu valorează doi bani la noi în țară

Produsul Intern Brut al României a crescut de 5 ori în ultimii 50 de ani, însă contribuția fiecărei ramuri industriale la formarea sa s-a modificat constant. În anul 2007, când aderam la Uniunea Europeană, România era statul membru care avea cea mai ridicată pondere din PIB datorată agriculturii: 5,5%. Această realitate statistică este valabilă până în ziua de astăzi.

Agricultura a fost privită în anii ’80 ca o șansă a României de a scăpa de datoria externă. Bunurile de consum, în special alimentele, au fost raționalizate de regimul comunist, fiind prețul plătit de populație pentru ca țara noastră să fie cu adevărat „independentă”. Ele au fost redirecționate către export, în timp ce în țară începea să se nască o criză alimentară. Situația agriculturii în anul 1989 era pe foaie una bună, însă în teren, era dezastruoasă. Lipsa informatizării industriale a adus cu sine conservarea mijloacelor de producție existente în societate.

O agricultură mecanizată pe foaie

Fiecare Gospodărie Agricolă Colectivă era dotată cu câte un tractor, însă grosul muncii era realizat tot de țărani prin uneltele specifice tradiționale. În anul 1950 suprafața agricolă a României era de 14,32 milioane de hectare, în timp ce suprafața arabilă era de aproape 940.000 hectare. În primul an de după revoluție putem observa o evoluție pozitivă a suprafeței agricole, care ajunge la 14,47 milioane de hectare, și a suprafeței arabile, care creștea până la 945.000 hectare. De atunci până în prezent, aceste valori s-au tot schimbat.

Economia de piață a determinat valorificarea unor terenuri care anterior puteau fi considerate drept bune pentru sarcini agricole în scopuri urbanistice. În jurul orașelor, în comunele și satele care se ocupau cu agricultura, așezările urbane s-au extins în așa numitele cartiere de periferie, după modelul american, fiind transformate în „suburbia” românească. La această extindere urbană se adaugă și previziunile asociațiilor de mediu, care sunt de părere că factorul climatic va duce la o deșertificare în sudul țării ce va contribui la pierderea a alte zeci sau sute de mii de hectare folosite în prezent pentru agricultură.

Avem cea mai proastă medie a exploatațiilor agricole din UE

Din anul 2002 până în 2016, conform datelor culese de la Institutul Național de Statistică, suprafața agricolă utilizată în România a scăzut de la 13,9 milioane de hectare la 12,5 milioane de hectare. În paralel însă și suprafața agricolă neutilizată s-a redus de la 330.000 de hectare în 2002 la puțin peste 100.000 hectare în 2016.

În prezent, media exploatațiilor agricole care utilizează suprafețe agricole a ajuns la 3,74 hectare. Având în vedere că datele legate de structura proprietății nu mai sunt la fel de accesibile ca în urmă cu 100 de ani, putem doar să analizăm numărul de exploatații agricole de la noi din țară. Ceea ce cunoaștem, conform Anchetei Structurale în Agricultură din 2016, este că în România există peste 1,7 milioane de exploatații agricole pe o suprafața între 0 și 1 hectar. Între 1 și 5 hectare există aproape 1,3 milioane de exploatații, iar peste 5 hectare, aproximativ 281.000. Putem observa faptul că „fermierii” din România sunt în continuare cum erau și în urmă cu 100 de ani, oameni cu foarte puțin pământ la dispoziție, care desfășoară în mare parte activități agricole pe terenuri mici, cu producție redusă, de subzistență.

Agricultura de ieri și astăzi

Contribuția agriculturii la formarea produsului intern brut s-a diminuat progresiv în ultimii 30 de ani. Motivul principal ține de faptul că economiile dezvoltate își câștigă cu adevărat plusvaloare din sectorul de servicii și prin producția industrială. Agricultura nu este cea mai profitabilă afacere, dovada fiind dată și de ajutoarele pe care acest sector le primește anual din partea instituțiilor locale, dar și a celor europene. Agricultura supraviețuiește la nivel european datorită subvențiilor, fiind și motivul pentru care un procent atât de redus din PIB este datorat acestui sector în rândul statelor europene.

În anul 2020 agricultura a contribuit cu 1,3% din produsul intern brut al Uniunii Europene. Datele Eurostat ne arată că acest sector s-a transformat într-unul îmbătrânit, unde majoritatea angajaților sunt bărbați cu vârste de la 40 până la 80 de ani. România este țara cu cel mai ridicat procent din angajați care lucrează în agricultură – 1 din 4 salariați. Și asta la categoria considerată full-time, unde nu sunt luați în calcul și oamenii care cultivă pe suprafețe mici de pământ soiuri de legume sau fructe, fără a avea vreun venit înregistrat în mod oficial de pe urma recoltei. Acești români fac parte de multe ori din categoriile sociale ce se află la limita sărăciei și nu își pot permite servicii medicale de calitate sau să-și trimită copiii la școală.

Agricultura în România anului 2022 se află într-o situație paradoxală, asemănătoare cu cea a angajaților din industria pe moarte a anilor ’90. 1 din 4 angajați români lucrează într-un sector care produce, conform celor mai recente date din 2020, doar 4% din PIB. În anul 1995 contribuția agriculturii la formarea PIB-ului a fost de peste 18%, iar 10 ani mai târziu scădea sub 10%, ajungând la 8,5%. Explicația ține de faptul că, la fel ca în urmă cu 100 de ani, țăranul român nu este angajat într-o producție performantă, modernă, ci într-una tradițională, de subzistență.

Pământul e mult prea fărămițat. Soluția este cooperativa

Acum ne întoarcem la datele pe care vi le-am prezentat anterior, cu privire la numărul exploatațiilor agricole. La noi în țară există peste 3,3 milioane de exploatații agricole. Asta înseamnă că pământul este în continuare fărâmițat, împărțit, iar media națională este de 3,74 de hectare. Una dintre marile probleme ale agriculturii noastre constă în faptul că trauma comunismului i-a ținut pe fermieri departe de cooperative, iar aceștia au încercat să-și dezvolte ceva pe cont propriu, în stilul economiei de piață și a capitalismului. Totuși, segmentul economic pe care aceștia și l-au ales s-a dovedit a fi unul puțin profitabil pentru antreprenoriat. Conform datelor Uniunii de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) din România, o cooperativă la noi în țară are un număr mediu de 5,5 membri. În Slovenia, media este de 143 de membri, în Austria de 4.700, în Danemarca de 4,300, în Irlanda de peste 1.800.

Astfel ajungem în situația în care ne aflăm în ziua de astăzi cu agricultura. Fermierii români își vând pe sume rușinoase produsele către distribuitori, care după le pun la un loc și le vând marilor retaileri de pe piață. Fermierul român nu poate intra într-o competiție cu cel occidental, deoarece este singur în fața unor cooperative cu sute și mii de membri. Cooperativa pune la un loc mai mulți membri care își pot negocia la un preț mai avantajos produsele pe piață. Țăranul român când își vinde produsele nu are o atitudine de piață, nu face oferta avantajoasă, ci pur și simplu încearcă să câștige un ban cinstit de pe urma recoltei, să scape de producție cât mai repede, deoarece este perisabilă. Astfel, de cele mai multe ori, ajunge să-și dea produsele pe bani de nimic, neavând nici măcar șansa de a putea intra în competiție cu colegii săi europeni.

„Produs local” în România este o etichetă fără valoare pentru români

Această realitate, a exploatărilor ineficiente a terenurilor agricole, se observă și în datele UNCSV. 1.588 de cooperative românești au avut cumulat o cifră de afaceri de 339 milioane de euro în 2020. În Germania 2.000 de cooperative au înregistrat venituri de 62 miliarde euro. În Franța, 2.400 de cooperative au înregistrat venituri de 84 miliarde de euro. Asta pentru că s-au unit în urmă cu zeci de ani în numele binelui comun. În paralel, România este țara din Uniunea Europeană cu media cea mai mică de pământ per exploatare agricolă.

Aceasta este pe fond și problema agriculturii în România. Faptul că în drumul nostru către o economie de piață, produsele agricole nu au avut șansa de a se transforma în mărci ale imaginii noastre în Europa. Ele nu au fost incluse în circuitul capitalist, iar investițiile statului în acest sector au fost minime. Peste tot prin Occident, la restaurante, magazine și baruri, alimentele ce poartă eticheta de „produs local” sunt o mândrie. La noi în țară, produsul local a fost dat deoparte în favoarea celui de import, dar nu în favoarea celui consumat de occidentali, ci în favoarea celui produs special pentru export, tratat chimic și îmbunătățit biologic pentru a supraviețui cât mai mult pe raft.