Infofinanciar > Info > Din ce în ce mai multe ajutoare! Care sunt românii ce vor primi vouchere de 750 de lei de la stat
Info

Din ce în ce mai multe ajutoare! Care sunt românii ce vor primi vouchere de 750 de lei de la stat

Din ce în ce mai multe ajutoare! Care sunt românii ce vor primi vouchere de 750 de lei de la stat
Sursa foto: Capital

Sărăcia este o problemă principală cu care România se confruntă. Inegalitatea socială este foarte vizibilă, iar o parte mare a populației se chinuie să ducă un trai decent. Conform unor date a Institutului Național de Statistică, 8,5 milioane de români sunt expuși riscului de sărăcie. O treime din populație nu își permite să achiziționeze produse sau articole necesare și considerate dezirabile.

Acest lucru afectează în principal copiii. Gradul de sărăcie în care aceștia trăiesc poate avea ca efect excluziunea socială. În această direcție, statul vine în sprijinul lor prin oferirea de ajutoare sociale. În acest an, aproximativ 1 miliard de euro vor ajunge la români sub formă de ajutoare sociale, destinate anumitor categorii defavorizate și vulnerabile.

Vouchere de 750 de lei pentru copii

Copiii din medii defavorizate sau care provin din familii modeste vor putea beneficia de vouchere în valoare de 750 de lei. Banii vor fi destinați achiziționării de rechizite și haine pentru copiii de grădiniță sau școală. Aproape 300.000 de copii vor putea primi bani de la stat, sub formă de vouchere cu o valoare de 750 de lei.

Pentru a putea primi aceste vouchere, părinții copiilor trebuie să aibă venituri mici, care nu sunt suficiente pentru a întreține familia și mai ales pentru a îngriji corespunzător un copil. Venitul fiecărui părinte trebuie să se afle sub 1275 de lei.  Fără astfel de ajutoare, mulți copii, mai ales cei care provin din mediul rural ar putea abandona școala, anunță autoritățile. Conform datelor oficiale, doi din cinci copii se află în pragul sărăciei.

De asemenea, situația din scoli va fi modificată. Aceste finanțări prevăd și includerea unui program de masă caldă pentru elevi și preșcolari. Vor fi reglementate și unitățile care nu au echipamente și spații potrivite pentru desfășurarea corespunzătoare a cursurilor.

„Vorbim de folosirea acestor bani efectiv din semestrul 2i-2023.Avem 240 de milioane de euro alocați pentru decontarea programului de mese calde, sigur că vom avea o discuție cu Ministerul Educației pentru a stabili măsurile. Le vom aloca fondurile necesare pentru echipamente, care privesc menținerea în condiții bune a hranei pentru copii”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Burse sociale pentru studenți

Această finanțare a sistemului de învățământ va avea o implementare și la nivelul universitar. Cei care urmează învățământul superior și se încadrează criteriilor de acordare a bursei sociale ar urma să primească 1.500 de lei la începutul anului universitar.

Bursele sociale acordate de facultate reprezintă un ajutor enorm pentru tinerii care au ales să-și continue studiile. Mulți studenți provin din medii vulnerabile și au nevoie de ajutor în încercarea de a trece peste această condiție.

„Apreciem că în România, o parte semnificativă de populație este vulnerabilă. Potrivit Eurostat, din UE, România are una dintre cele mai mari rate de risc la sărăcie și excluziune socială – mai mult de 34%. Iar asta îi face vulnerabili la exploatări”, a declarat Gary Haugen, CEO al Fundației International Justice Mission, conform România TV.