Când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu un an, unul dintre cele mai mari succese pe care le-a obținut inițial a fost în sudul țării. În numai câteva zile, trupele rusești care au atacat din Crimeea au pus stăpânire pe o suprafață de teritoriu mai mare decât Elveția. Apoi lucrurile au încetinit considerabil.
Ce s-a întâmplat? Cum de au reușit rușii o asemenea performanță. Ca să găsim explicațiille acestei rapide cedări de teritoriu, BBC a vorbit cu importanți ofițeri, cu politicieni și activiști.
Faptele
Pe 22 februarie 2022, la ora 19:15, secretarul Consiliului de Securitate al Ucrainei, Oleksiy Danilov, a primit un dosar roșu cu documente secrete. Acestea avertizau că viața președintelui era amenințată în mod iminent.
Imediat, Danilov i-a contactat pe șeful serviciilor de securitate, pe ministrul de interne, pe prim-ministru și pe însuși președintele Volodimir Zelensky.
La acea oră, conducerea Ucrainei nu declarase legea marțială și nici nu a existat, până atunci, vreo mobilizare de trupe. Cu doar câteva săptămâni înainte, autoritățile ucrainene au calificat avertismentele occidentale privind iminența unei invazii rusești drept „manipulare” și au făcut apel calm către populație.
Șeful Consiliului de Securitate al Ucrainei
Danilov spune că guvernul avea informații detaliate despre invazia planificată, inclusiv despre datele acesteia. „Ne așteptam la 22 februarie”, explică el, desfășurând o hartă secretă a regiunii Kievului. Luată de la un comandant rus, el spune că aceasta confirmă rapoartele serviciilor de informații conform cărora planul inițial al Rusiei era de a invada cu două zile mai devreme decât au făcut-o de fapt.
„Scopul nostru era să evităm orice panică în interiorul țării. Așadar, era crucial să păstrăm totul secret”, mai spune șeful Servicului de Securitate al Ucrainei.
Pe teren
Dacă autoritățile ucrainene știau atât de multe despre planurile Moscovei, de ce au reușit trupele rusești să străbată atât de repede regiunea Herson?
O strâmtoare și o fâșie îngustă de pământ separă peninsula Crimeea de partea continentală a Ucrainei. Acestea erau obstacole naturale pentru trupele rusești. La fel și rețeaua extinsă de canale de irigații din regiunea Herson. Forțele ucrainene trebuiau doar să distrugă toate podurile de acolo pentru a încetini avansul rusesc. Dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Danilov spune că autoritățile investighează în prezent acest lucru, iar până la încheierea acestui proces nu pot da un răspuns: „Dar nu ascundem acest fapt, nu îl punem la păstrare într-un sertar”.
Acțiuni târzii
Podul Chonhar, care traversează strâmtoarea dintre Crimeea și Herson, a fost minat, a confirmat Statul Major al Ucrainei după invazie. Dar a respins sugestiile că explozibilii ar fi fost dezamorsați de inamici, spunând că forța de invazie a Rusiei a fost de 15 ori mai mare decât apărarea Ucrainei.
Criticii au susținut că tocmai din cauza acestei disproporții de forțe, podul ar fi trebuit să fie distrus imediat.
Este clar că forțele ucrainene nu erau pregătite pentru un scenariu în care trupele rusești ar fi trecut cu ușurință în sudul regiunii Kherson.
Drept urmare, au fost nevoite să se retragă din regiune încă de la început. În timp ce se retrăgeau, a fost nevoie de două ore pentru ca vehiculele militare și trupele alăturate să traverseze podul Antonivskiy din apropierea orașului Herson, potrivit locotenentului major Evhen Palchenko, care a apărat podul peste râul Dnipro.
Lipsa de mijloace
Deși Ucraina a concentrat un număr mare de trupe în apropiere de Crimeea, având podurile încă în picioare, acestea au fost rapid depășite numeric, dar și ca armament.
„Cum poți să le oprești ofensiva când nu aveam apărare aeriană?” explică locotenentul Palchenko. „Avioanele lor de vânătoare au aruncat o grămadă de bombe, aruncând totul în aer. Am pierdut o mulțime de oameni și echipamente acolo”, rememorează Palchenko.
Viteza a fost crucială pentru succesul rusesc. Tactica lor era să ocolească orașele mari, să le încercuiască și să plece mai departe. Au plănuit să cucerească Mikolaiv în două zile și Odesa în trei zile, spune generalul-maior Dmytro Marchenko, care a fost trimis să organizeze apărarea Mikolaivului. Dar planul rusesc s-a soldat cu un eșec.
Bătălia pentru Mikolaiv
Când a sosit generalul Marchenko în Mikolaiv, nu exista încă niciun plan de apărare a orașului. „Când am întrebat unde se află, mi s-a spus că încă nu întocmiseră încă o hartă a apărării”, a spus el.
Marchenko a luat o hartă, a împărțit-o în patru și a numit unități și comandanți responsabili pentru fiecare secțiune. Au anunțat mobilizarea și au înscris rapid mii de oameni. Mulți dintre noii veniți serviseră anterior în armată.
Au înființat grupuri antitanc înarmate cu lansatoare de grenade și au organizat posturi de semnalizare pentru a avertiza atunci când se apropiau blindatele rusești. Spre deosebire de Herson, podurile de peste canalele de irigații din regiune au fost distruse de forțele speciale înființate în grabă, conduse de deputatul Roman Kostenko.
Trupele ucrainene au luptat cu înverșunare pentru a încetini înaintarea rusă în apropierea podului Antonivskiy. La miezul nopții de 25 februarie, forțele rusești au trecut la ofensivă. Locotenentul Palchenko și batalionul său de tancuri au fost acolo pentru a le opri.
„Tancul meu a primit câteva lovituri, iar sistemul a căzut. Așa că a trebuit să facem totul manual, ca în tancurile T-34 din timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.
Forțele rusești erau copleșitoare, așa că locotenentul Palchenko și batalionul său au fost nevoiți să se retragă de pe pod. Dar s-a întors acolo de mai multe ori în acea noapte. Tancurile sale acopereau parașutiștii ucraineni, iar sarcina lor era să împiedice trupele rusești să treacă podul.
Rezistența lor a dat Mykolaivului câteva zile în plus pentru a-și pregăti apărarea. Coordonarea și comunicarea între echipele militare și civile au făcut ca timpul să fie bine folosit.
Poporul
„Guvernatorul din Mikolaiv, Vitaliy Kim, a fost uimitor în comunicarea cu oamenii pentru a organiza apărarea”, își amintește generalul-maior Marchenko. „Aveam nevoie de excavatoare – s-au dus rapid și au săpat tranșee și șanțuri. Aveam nevoie de blocuri de beton și de „arici” antitanc – în jumătate de zi, totul era gata”, mai spune generalul
Cetățenii orașului monitorizau în mod constant mișcarea trupelor rusești și transmiteau coordonatele artileriștilor ucraineni. Oameni obișnuiți au distrus vehicule blindate și au luat prizonieri, îți adduce aminte spune generalul.
„Am oprit forțele rusești pentru că oamenii s-au implicat în apărare”, adaugă el.
