Infofinanciar > Info > Deficitul balanței comerciale a ajuns la 34 de miliarde de euro în 2022. Cum arată datele de la INS
Info

Deficitul balanței comerciale a ajuns la 34 de miliarde de euro în 2022. Cum arată datele de la INS

Deficitul balanței comerciale a ajuns la 34 de miliarde de euro în 2022. Cum arată datele de la INS
Sursa foto: Actual de Cluj

Institutul Național de Statistică a făcut publice joi datele referitoare la deficitul balanței comerciale, care în anul 2022, în România, a fost în valoare de 24,094 de miliarde de euro. Această valoare este mai mare cu 10,420 de miliarde de euro decât cea înregistrată în 2021. În acest caz se remarcă o majorare de 44%.

Exporturile FOB(„Free on board”) doar în ultima lună a anului trecut au fost de 6,705 miliarde de dolari, în timp ce, pe tot parcursul lui 2022, exporturile aua ajuns la 91,951 de miliarde de euro.

Deficit uriaș

Importurile CIF în luna decembrie au însumat 9793,0 milioane de euro. Astfel, având în vedere valorile exporturile din aceeași perioadă se remarcă un deficit de 3087,1 milioane de euro.

Pe întregul an 2022, importurile CIF s-au aflat la 126046,5 milioane de euro.

În aceeași perioadă menționată anterior, exporturile au crescut cu 23,1%, iar importurile au crescut cu 28,1%, comparativ cu anul 2021. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în anul 2022 a fost de 34094,9 milioane euro, mai mare cu 10420,2 milioane euro (+44,0%) decât cel înregistrat în anul 2021.

În anul 2022, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (41,7% la export şi 32,8% la import) şi alte produse manufacturate (29,8% la export şi 28,3% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27( nr. schimb între cele 27 de țări din Uniunea Europeană) de bunuri în anul 2022 a fost de 66454,2 milioane euro la expedieri şi de 89332,1 milioane euro la introduceri, reprezentând 72,3% din total exporturi şi 70,9% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27( nr. schimb extern al statelor din Uniunea Europeană cu alte state din afară) de bunuri în anul 2022 a fost de 25497,4 milioane euro la exporturi şi de 36714,4 milioane euro la importuri, reprezentând 27,7% din total exporturi şi 29,1% din total importuri, conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică

Cum se calculează fiecare valoare 

Soldul balanţei comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB şi a importului CIF, ca diferență între acestea. Soldul negativ al balanţei comerciale se numește deficit, iar cel pozitiv se numește excedent.

Preţul FOB („Free on Board”/„Liber la bord”) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.

Preţul CIF (”Cost, Insurance, Freight”/”Cost, Asigurare, Navlu”) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional, conform Institului Național de Statistică.