Infofinanciar > Info > Creșterile la bani anunțate de Guvern nu vor rezolva situația! Anunțul profesorului Mircea Coșea
Info

Creșterile la bani anunțate de Guvern nu vor rezolva situația! Anunțul profesorului Mircea Coșea

Creșterile la bani anunțate de Guvern nu vor rezolva situația! Anunțul profesorului Mircea Coșea
Sursă foto: BZI

Conform ordonanței de urgență pusă în dezbatere de Ministerul Finanțelor, Guvernul va mări salariile bugetarilor cu 10% de la 1 ianuarie 2023, în timp ce pensiile vor fi majorate cu 12,5%. De asemenea, pensionarii care câștigă lunar sub 3.000 de lei vor primi ajutoare între 600 și 1.000 de lei, plătite în două tranșe (ianuarie și octombrie 2023).

În plus, liderii coaliției de guvernare vor opera creșteri și în privința salariului minim,  care va fi „săltat” la 3.000 de lei brut (200 de lei rămânând neimpozitați). Totodată, renumerația minimă în construcții va fi crescută de la 3.000 la 4.000 de lei.

Pe lângă aceste creșteri, proiectul de act normativ mai include „înghețarea” indemnizațiilor demnitarilor, dar și a sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor și primelor care fac parte din salariul brut.

Măsurile nu vor rezolva situația

Însă, în urma tuturor acestor creșteri , expertul Mircea Coșea a susținut că economia României dă dovadă de „lipsă de performanță” și că măsurile Guvernului nu vor rezolva situația financiară a românilor.

„Statul trebuie să își reducă cheltuielile pentru a putea să mai aibă un oarecare impuls în stoparea inflației. Sigur că nu este posibil să se stopeze inflația în momentul de față, dar eforturile statului pentru reducerea cheltuielilor ar trebui să fie evidente. În măsura în care statul nu poate să mărească pensiile până la nivelul inflației e clar că există niște incapacități din partea bugetului de a acoperi nevoile. Așteptăm să vedem cum o să fie ordonanța, pentru că și aici pot să apară lucruri care sunt diferite de prima reacție pe care o avem și care este negativă față de această creștere”, a susținut Mircea Coșea pentru Euronews România, scriu cei de la România TV.

Înghețarea salariilor demnitarilor, binevenită

Însă, expertul economic a apreciat decizia Guvernului de a îngheța salariile demnitarilor în acest an, catalogând-o ca fiind una „binevenită”.

„Deci este o situație contradictorie, pentru că nu cunoaștem în amănunt ce se va întâmpla. Sperăm însă că nu va fi o chestiune de natură electorală, pentru că ar fi un lucru negativ în momentul de față. Să sperăm că nu va fi din nou o greșeală politică, pe care Guvernul o face. A mai făcut astfel de greșeli atunci când a mărit veniturile unor funcționari peste nivelul inflației, în măsura în care pensionarii au fost sub nivelul inflației”, a mai spus Mircea Coșea

De asemenea, expertul precizează că această majorare „nu va rezolva situația veniturilor în România, care trebuie neapărat aduse la nivelul inflației”, adăugând că „există o lipsă de performanță în economia României”.

„Acordarea acestor ajutoare, care apar ca niște cadouri, are o parte necesară în momentul de față, pentru că avem oameni care chiar sunt în dificultate. Pe de altă parte, nu e bine să mărim această parte de ajutoare sociale în discordanță cu ceea ce ar trebui să primească toți oamenii, în funcție de contributivitate. Aceste cadouri pe care le face Guvernul nu sunt cum ar trebui să fie, pentru că se bazează pe anumite venituri de pensie și ar trebui să se bazeze pe venituri materiale. Sunt pensionari care se încadrează în aceste ajutoare, dar care, de fapt, au venituri mai mari decât pensia pe care o au. La orașe, în apartamente de 80 de mp, stau pensionari care nu au alte venituri, în afara de pensie”, a mai completat profesorul de economie.