Lumea la zi

358 de milioane de euro acordate companiilor afectate de pandemie. Comisia Europeană utilizează o schemă românească

358 de milioane de euro acordate companiilor afectate de pandemie. Comisia Europeană utilizează o schemă românească
Sursa foto: unsplash.com

În contextul pandemiei de coronavirus, firmele s-au confruntat cu probleme majore, în special din punct de vedere economic. Comisia Europeană dorește să le ajute să își revină, să devină din nou la fel de productive, prin aprobarea unei scheme românești în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat în valoare de aproximativ 1,7 miliarde de lei.

Această schemă este valabilă pentru companiile micro, mici şi medii şi active în sectoarele manufacturier, comerţ angro şi cu amănuntul şi turism.

1000 de companii vor beneficia de acest ajutor

Sprijinul public va fi acordat sub formă de subvenţii directe. Măsura vizează ajutarea companiilor în vederea acordării de investiţii în active tangibile şi intangibile şi să depăşească deficitul de investiţii acumulat în economie din cauza crizei pandemice.

Comisia a constatat că schema românească este conformă cu condiţiile cadrului temporar. În special, ajutorul nu va depăşi 1% din bugetul total al schemei per beneficiar și va viza investiţiile în active tangibile şi intangibile, dar nu investiţii financiare. De asemenea, nu va depăşi nivelul maxim prevăzut în Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat. Acesta se va acorda până la 31 decembrie 2022.

Executivul comunitar a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107, alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor europene privind ajutoarele de stat, precizează executivul comunitar, potrivit Agerpres.

Ce reprezintă activele tangibile și intangibile?

Activele tangibile sunt activele generate fizic de către o companie. Adesea, nu contează foarte mult pentru valoarea adăugată ceea ce investitorii plasează în companie. Restul valorii companiei este generat de intangibil, adică de proprietatea intelectuală, cercetare-dezvoltare. Datorită fenomenului de globalizare ce este prezent în noua economie, activele intangibile le-au înlocuit pe cele tangibile, devenind cea mai importantă sursă de valoare adăugată şi de inovare.

În contextul pandemiei de COVID-19, companiile au apelat la necesitatea de a face schimbări și de a accelera procesul de digitalizare, pentru a putea face față situațiilor neprevăzute cu care se confruntă planeta de la începutul anului 2020 și pentru a suferi cât mai puține pierderi. Realitatea pandemică la care majoritatea companiilor, indiferent de domeniul lor de activitate, trebuiau să se adapteze, a pus probleme, mai ales, companiilor mici care nu au aceleași resurse precum organizațiile mari. De aceea, Comisia Europeană prin acest plan de ajutorare vizează companiile micro, mici și medii şi active în sectoarele manufacturier, comerţ angro şi cu amănuntul şi turism, care nu sunt atât de dezvoltate, încât să își permită să se adapteze oricăror situații apărute și cu pierderi minore de pe urma acestora.

România a avut în vedere câteva măsuri de redresare la începutul pandemiei

În primul an, la începutul pandemiei, guvernele țărilor membre UE au căutat soluții pentru a sprijini companiile în timpul acestei crize. De exemplu, printre măsurile adoptate în România se numără:

  • Angajații companiilor care au înregistrat pierderi de minimum 25% din cauza pandemiei de COVID-19 au primit 75% din salariul lor de bază pe durata somajului tehnic
  • Guvernul a oferit subvenții în valoare de 200.000 de euro firmelor care și-au modificat activitatea pentru a demara producția de materiale sanitare, cum ar fi măștile și dezinfectanții
  • Termenul-limită pentru completarea declarațiilor de venit, stabilit inițial pe data de 25 mai 2020, a fost amânat până pe 25 aprilie 2020
  • Procedurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare au fost suspendate.

România va primi un împrumut în valoare de 400 milioane euro de la Banca Mondială pentru reducerea impactului socio-economic al coronavirusului, potrivit unei ordonanțe de urgență din martie 2020.