Infofinanciar > Info > Comercianții practică prețuri astronomice înainte de Paște. Carnea de miel a devenit lux pentru mulți români
Info

Comercianții practică prețuri astronomice înainte de Paște. Carnea de miel a devenit lux pentru mulți români

Comercianții practică prețuri astronomice înainte de Paște. Carnea de miel a devenit lux pentru mulți români
sursa foto magazin salajean

Sunt câteva zile până la vacanța de Paște, iar oamenii se pregătesc de zor pentru a pune pe mese cele mai bune preparate. Carnea de miel și ouăle sunt nelipsite din meniul sărbătorilor pascale. Toate persoanele se înghesuie la rafturile magazinelor și în tarabele din piețe pentru a achiziționa la un preț cât mai bun ingredientele și alimentele necesare pentru a pune în practică tradițiile și obiceiurile acestui eveniment.

În contextul actual al inflației, pentru mulți români, realizarea meniului de Paște va reprezenta o provocare și va fi extrem de costisitor. Mulți români care se chinuie cu actualele prețuri la alimente s-au plâns de prețurile extrem de mari de pe piață. Deși inflația a avut un mare impact asupra prețurilor la alimente, de obicei în perioada sărbătorilor, prețurile cresc din ce în ce mai mult în fiecare an. Majoritatea clienților se plâng de discrepanța destul de mare între prețurile existente și venitul lor lunar.

Carnea de miel, prețuri record

Prețurile actuale ale cărnii de miel sau ied sunt enorme în piețe. În această perioadă, înainte de Paște, carnea de miel se vinde cu 39,99 de lei pe kilogram. În cazul în care cumpărătorii doresc să achiziționeze o jumătate de miel, prețurile sunt și mai mari. În această situație, mulți oameni încearcă să găsească cele mai bune oferte pentru a reuși să pună pe masa de Paște faimoasele preparate din miel.

Dar în unele cazuri, aceste oferte sunt în realitate o păcăleală de 1 aprilie. Unii clienți doresc să cumpere animalele vii, pentru a scoate un preț mai bun. Mediul online este plin de așa zise oferte de sărbătoare, prețurile oferite fiind mult mai ieftine față de cele de pe piață. Un exemplu în această direcție este cazul unui cetățean din Vaslui, care a cumpărat un miel viu de pe internet, având parte de o ofertă profitabilă la prima vedere. Acesta a regretat alegerea făcută deoarece în urma sacrificării animalului, acesta a realizat că mielul era bolnav și carnea acestuia nu putea fi consumată.

Ciobanul de la care a achiziționat animalul nu a mai răspuns la telefon, iar autoritățile nu l-au mai putut găsi pentru a-l trage la răspundere în legătură cu faptele sale. Cei mai mulți vânzători online, care postează niște oferte cu mult sub prețul pieței, au disponibile doar numerele de telefon în cadrul anunțului, alături de un nume fictiv, cu scopul de a nu putea fi identificați de autorități. Prin aceste metode, acești comercianți evită controalele medicilor veterinari, punând astfel în pericol sănătatea consumatorilor, care în primă fază se bucură de prețul mai mic al cărnii de miel, de care au reușit să beneficieze.

ANPC avertizează cumpărătorii

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a explicat într-o postare pe Facebook că oamenii trebuie să fie atenți la ce produse achiziționează în această perioadă și de la ce comercianți, pentru a nu-și pune în pericol sănătatea.

„Achiziţionarea cărnii, inclusiv a cărnii de miel, şi a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate (măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe) şi trebuie să aibă ştampila de control sanitar-veterinar. Numai în aceste condiţii există garanţia unui produs sigur, ce nu vă va afecta sănătatea. Evitaţi cumpărarea de carne de la persoane şi din locuri neautorizate, din portbagajele maşinilor chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic” a declarat șeful ANPC, pe pagina personală de Facebook, conform Romania TV .