Infofinanciar > Info > Ciolacu, discuție cu Nicușor Dan. Cum va fi rezolvată problema cu apa caldă din București
Info

Ciolacu, discuție cu Nicușor Dan. Cum va fi rezolvată problema cu apa caldă din București

Ciolacu, discuție cu Nicușor Dan. Cum va fi rezolvată problema cu apa caldă din București
sursa foto arhiva companiei

Starea reţelei de termoficare din Bucureşti îi pune probleme premierului Ciolacu. Acesta a avut o discuție telefonică cu Nicușor Dan, primarul Capitalei, despre situația gravă în care se află rețeaua de apă din București.

Marcel Ciolacu urmează să programeze întâlniri în perioada următoare cu Nicușor Dan și cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pentru a găsi soluții.

„Vedem cu toţii că în Bucureşti este o situaţie gravă cu reţeaua de termoficare. Jumătate din oraş nu are apă caldă. Astăzi dimineaţă am vorbit cu domnul primar al Capitalei Nicuşor Dan şi am convenit, împreună şi cu ministrul Energiei, în perioada următoare, să ne întâlnim şi să găsim soluţiile cele mai bune pentru a debloca acest lucru”, a anunţat Ciolacu. El consideră că în astfel de situaţii este importantă colaborarea, indiferent de culoarea politică. „Cred cu tărie, când e vorba de viaţa oamenilor, trebuie să colaborăm! Nu contează culoarea politică, iar pasarea răspunderii de la unul la altul nu cred că este o soluţie”, a precizat Ciolacu.

Mesajul premierul vine în contextul în care marți câteva mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă, după o avarie majoră la sistemul de termoficare, scrie Digi24.