Infofinanciar > Lumea la zi > Charles al III-lea, noul rege al Angliei: părerile britanicilor sunt împărțite
Lumea la zi

Charles al III-lea, noul rege al Angliei: părerile britanicilor sunt împărțite

Charles, Sursă foto: Hepta
Regele Charles al III-lea, Sursă foto: Hepta

Opinia publică din Anglia este împărțită la momentul actual legat de noul rege, Charles al III-lea. Acesta se bucură de susținere, dar a fost și critic pentru expunerea unor opinii personale.

 Potrivit YouGov, Elisabeta a II-a ocupă primul loc în lista celor mai iubiți monarhi, urmată de Catherine Middleton, Ducesa de Cornwall și soțul său, Prințul William.

63% dintre populația Marii Britanii are o părere pozitivă despre regele Charles, cu 24 mai multe procente decât la ultimul sondaj din martie, iar 15% consideră că acesta nu se va ridica la nivelul mamei sale, Elisabeta. De asemenea, regina consoartă s-a bucurat de o creștere a popularității în ochii britanicilor, conform Mediafax.

Controversele casei regale

Regele Charles al III-lea a fost implicat în mai multe scandaluri în trecut, legat de relația sa cu regina consoartă, Camilla, și controversa morții fostei sale soții, Diana. Acesta a fost criticat pentru expunerea unor opinii personale, în contrast cu atitudinea reginei Elisabeta, care a preferat să rămână neutră față de subiectele controversate și să nu facă judecăți de opinie asupra lor.

Pe de altă parte, susținătorii lui Charles au invocat activitățile sale caritabile, inițiativele pentru protecția mediului și sustenabilitate pe care le-a susținut pe parcursul carierei sale.

“Viața mea se va schimba, bineînțeles, pe măsură ce îmi voi asuma noile responsabilități. Nu îmi va mai fi posibil să ofer atât de mult din timpul și energiile mele organizațiilor caritabile și problemelor la care țin atât de mult”, a declarat regele.

Soarta monarhiei britanice

Alte sondaje ale YouGov au adresat britanicilor întrebări precum Ați cumpărat vreun ziar în ultimele zile, după moartea reginei? sau Ați plâns atunci când ați auzit vestea despre moartea reginei? Scopul acestor sondaje este de a stabili trendurile în opiniile britanicilor legate de monarhie, importanța sa și impactul pe care îl are în viețile oamenilor. Aceștia au constatat o scădere progresivă în ultimii ani a aprecierii față de familia regală. Mulți consideră că Elisabeta a II-a a reprezentat ultimul monarh al Regatului Unit care să aibă un impact atât de puternic la nivel mondial, deținând cea mai lungă perioadă de domnie din istorie.