Infofinanciar > Lumea la zi > Cerere din partea lui Viktor Orban. Ce schimbări prevede anul acesta
Lumea la zi

Cerere din partea lui Viktor Orban. Ce schimbări prevede anul acesta

Cerere din partea lui Viktor Orban. Ce schimbări prevede anul acesta
Sursa foto: Arhiva companiei

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că ordinea mondială liberal-progresistă poate fi schimbată cu una suveranistă, anul acesta.

Viktor Orban susține că în acest an se poate pune capăt unei „ere jalnice” a civilizației occidentale. Orban cere să fie înlocuită ordinea mondială bazată pe hegemonia liberal-progresistă cu o ordine mondială suveranistă.

În cadrul forumului organizat de Centrul pentru Drepturi Fundamentale, premierul a declarat că ordinea mondială liberal-progresistă a eșuat. Motivul este simplu, aceasta a produs războaie și haos.

Acuzațiile premierului Orban adresate liberalilor

Orban a continuat să arunce cu săgeți spre liberali, declarând că aceștia fac nenumărate greșeli. Pe liderii liberali i-a caracterizat astfel: ”Ei cred că este nevoie de un control ideologic pe care toată lumea trebuie să îl accepte şi atunci va fi pace în lume. „Când îi ascult, mă gândesc că acești lideri nepricepuți știu mai puțin despre pacea mondială decât lumea de la un concurs de frumusețe”, a susținut premierul Ungariei.

De asemenea, Orban a afirmat: ”A sosit ocazia unică de a înlocui spiritul mondial liberal-progresist în declin cu un alt spirit mondial, o ordine mondială suveranistă. În această ordine mondială nu există o ideologie globală la care toată lumea trebuie să se alinieze, deoarece mişcarea statelor este determinată de interesul naţional, fiecare naţiune suverană acţionează conform propriului interes naţional”. Orban a continuat spunând că: În lumea suveranistă economia mondială este organizată conform avantajelor reciproce, fără ideologii”.

În prag de alegeri, Orban a subliniat că cei fideli orânduirii vechi sunt la Bruxelles şi la Washington. „Anul acesta noi ne asumăm sarcina de a-i alunga de acolo. Să vină era suveraniştilor, să ne întoarcem la calea paşnică şi sigură care a ridicat Occidentul! Make America Great Again, Make Europe Great Again, hai Donald Trump, hai suveraniştii europeni!” a declarat Orban. Totodată, a precizat că în Ungaria, lucrurile stau altfel. În ciuda tuturor zvonurilor, există un stat de drept.

Anul 2024 este anul practicii

Viktor Orban a afirmat faptul că anul 2024 este anul practicii și nu cel al teoriei. Acesta consideră că liberalii progresiști simt pericolul schimbărilor. ”Ei sunt la putere şi nu ezită să îşi folosească mijloacele, la nevoie vor utiliza şi organele statului”, a spus el.

Orban crede că primul pas este redefinirea normalului. ”Războiul este pace, migraţia este o resursă”, a exemplificat el. A adăugat și: : ”Ei vor începe să răspândească „normalitatea răstălmăcită” prin mijloacele statului, apoi îi vor identifica pe cei cu „opinii periculoase”.

Premierul Viktor Orban își menține declarațiile și spune că așa se procedează și în cazul Ungariei la Bruxelles. De asemenea, și în Statele Unite ale Americii, se vrea șters Donald Trump de pe buletinele de vot. Acesta afirmă că se va întâmpla astfel cu ajutorul sentinţelor judecătoreşti, conform Știrilor PRO TV.