Infofinanciar > Lumea la zi > Cea mai mare companie alimentară din lume majorează prețurile produselor
Lumea la zi

Cea mai mare companie alimentară din lume majorează prețurile produselor

Cea mai mare companie alimentară din lume majorează prețurile produselor
Sursă foto: voceabanilor.ro

Compania Nestle, cunoscută la nivel global ca fiind cel mai mare grup care activează în domeniul alimentar a anunțat că își va majora prețurile în restul anului curent. Cu toate acestea, compania a transmis că scumpirile se vor realiza într-un ritm moderat, astfel încât să nu provoace un șoc cumpărătorilor.

Managerul Nestle a făcut acest anunț pe data de 27 iulie, ca răspuns acuzațiilor conform cărora producătorii de alimente decid să își vândă produsele cu prețuri mult mai mari decât este necesar la acest moment. „Nu considerăm că aceste acuzații reprezintă o descriere exactă a situației în care ne aflăm”, a declarat reporterilor Mark Schneider, directorul general al Nestle. „Și am stabilit prețurile foarte moderat și foarte conservator”.

Majorările prețurile „se vor tempera” mai apoi în a două jumătate a anului curent, iar astfel costul produselor ar urma să fie „mult mai bine direcționat către produsele care sunt încă supuse inflației costurilor de producție”, a mai explicat directorul general al Nestle, potrivit Daily Business.