Infofinanciar > Info > Ce trebuie să faci de Sf. Andrei pentru a te păzi de spiritele rele! Cănile, usturoiul și cenușa sunt vitale
Info

Ce trebuie să faci de Sf. Andrei pentru a te păzi de spiritele rele! Cănile, usturoiul și cenușa sunt vitale

Ce trebuie să faci de Sf. Andrei pentru a te păzi de spiritele rele! Cănile, usturoiul și cenușa sunt vitale
FOTO:playtech.ro

Ziua de 30 noiembrie în calendarul creștin-ortodox este marcată cu cruce roșie. Altfel spus, avem de-a face cu o sărbătoare religioasă de mare importanță pentru neamul românesc a cărei credință în Dumnezeu este de neclintit. În continuare ne revine sarcina să vă prezentăm câteva obiceiuri pe care trebuie să le facă creștinii pentru a respecta datina religioasă cu ocazia Sfântului Andrei.

Considerat a fi ocrotitorul României sau patronul spiritual al românilor, se crede că Sfântul Andrei a fost primul personaj religios care a introdus pe plaiurile spațiului carpato-danubiano-pontic orânduiala creștin-ortodoxă statuată ceva mai târziu prin edictul de Milano din 313 înaintea erei noastre.

Cănile trebuie întoarse cu gura în jos

La bază pescari, Petru și Andrei au renunțat la meseria lor și au decis să-l urmeze întru-totul pe mântuitorul nostru Iisus Hristos, devenind astfel „pescari de oameni”.

Potrivit părintelui Paul Tudorache de la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva „Sfântul Apostol Andrei a propovăduit Evanghelia în ţinuturile Bitiniei, Traciei, Macedoniei şi Sciţiei Minor, adică Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria. De aceea este cunoscut drept „apostolul românilor”.

Protectorul României s-a născut în Betsaida și se numără printre cei doisprezece apostoli care l-au urmat pe mântuitorul Hristos, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit dumnezeirea Iisus Hristos.

De sfântul Andrei există ipoteza potrivit căreia locuințele sunt păzite de strigoi, în cazul în care cănile sunt orientate cu gura în jos iar cenușa caldă e scoasă din sobă.

Se pare că usturoiul este leguma care vine de hac acestor spirite malefice care își propun să viziteze locurile în care au trăit în viața terestră. Implicațiile sărbătorii tind și spre o zonă a predictibilității romantice, fetele numai bune de măritat își vor vedea ursitul în visuri.

Locul de baștină al Sfântului Andrei

Evident că tradiția neamului românesc este în strânsă corelație și cu agricultura, așadar gospodinele, pentru a afla cât de fructuos va fi anul următor plasează cu mare măiestrie boabe de grâu la încolțit, în funcție de frecvența rodului, atât de bogată va fi și recolta anului următor, nu ne mai trebuie sisteme de irigații performanțe sau a utilaje agricole de ultimă generație.

De asemenea, nici sănătatea nu putea fi neglijată de rânduiala ortodoxă, se pare că starea medicală a românilor este direct proporțională cu aspectul grâului care va urma a încolți.

Sfântul Andrei s-a adăpostit într-o peșteră situată la aproximativ 80 de kilometri de Constanța în proximitatea localității Ion Corvin. Obiectiv turistic cunoscut sub denumirea de Betleemul neamului românesc, vizitat anual de mii de credincioși care vin să-i aducă în omagiu Sfântului Apostol Andrei. Acesta a fost supus maritirului în cetatea Patras din Grecia, răstignit fiind pe o cruce în formă de X.

Izvoarele istorice arată că anumiți istorici și teologi din primele veacuri creștine l-au considerat pe Sfântul Apostol Andrei ca fiind primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul situat între Dunăre și Marea Neagră, cunoscut atunci sub numele de Scythia, potrivit cetateanul.net.