Infofinanciar > Lumea la zi > Ce legătură are Napoleon cu războiul din Ucraina? O nouă teorie care s-a răspândit rapid pe internet
Lumea la zi

Ce legătură are Napoleon cu războiul din Ucraina? O nouă teorie care s-a răspândit rapid pe internet

napoleon zelenski ucraina politico.com
sursă foto: politico.com

O nouă teorie privind conflictul militar dintre Rusia și Ucraina se viralizează acum pe internet. Toată povestea a pornit din spațiul mediatic rusesc, unde câteva televiziuni de la Moscova susțin că țările europene s-au aliniat în sprijinul Ucrainei pe baza nemulțumirilor legate de numeroasele înfrângeri pe care le-au suferit în fața Rusiei de-a lungul timpului.

Vizorul prezentatorului TV Dmitri Kiseliov este îndreptat către francezi, despre care spune că nu au trecut încă peste Bătălia de la Borodino „care a reprezentat un eșec strategic pentru campania împotriva Rusiei a marii armate a lui Napoleon, o armadă de 600.000 de oameni”. Omul de televiziune rus face referire apoi către toate țările europene ocupate de Napoleon care au dat soldați pentru „La Grande Armée”, acsându-se, cu prioriatate, pe statele germanice. „De fapt, jumătate din războinicii marii armatei erau vorbitori de germană”, spune acesta.

Dmitri Kiseliov susține că germanii „sunt supărați până în ziua de azi. Ei strâng mâna ministerului ucrainean al Apărării și în același timp îi spun să <îi termine pe mizerabili pentru noi>”, scrie hotnews.ro.

Ce spun televiziunile rusești despre România?

„Incidental, în afară de germani, mii de italieni și români au luat parte la Bătălia de la Stalingrad”, își continuă Kiseliov discursul în fața camerelor de luat vederi, nespecificând apoi că România a întors ulterior armele și a luptat de partea Uniunii Sovietice și a Aliaților. „În ceea ce privește Berlinul, în afară de diviziile germane el a fost de asemenea apărat de divizia SS Nordland care a fost alcătuită din danezi, olandezi și norvegieni”, mai spune prezentatorul TV.

Dmitri Kiseliov încheie respectivul discurs istoric prin a menționa că Reichstag-ul, clădirea parlamentului german sub care s-a aflat buncărul liderului nazist Adolf Hitler, a fost apărat de membri ai diviziei SS Charlemagne. Aceasta ar fi fost alcătuită atunci din voluntari francezi ce s-au înrolat pentru a lupta împotriva forțelor rusești.

Este Rusia „liberă”?

În cadrul unei alte emisiuni televizate, Dmitri Kiseliov susține că „comparativ cu Occidentul, Rusia este o țară foarte liberă. Există o competiție a opiniilor în țara noastră dar Europa regresează în această privință”.

Dmitri Kiseliov este cunoscut în Occident drept „cel mai toxic propagandist al Kremlinului”, chiar dacă nu este la fel de celebru în afara granițelor Rusiei precum colegul său de breazlă, Vladimir Soloviov. Acesta din urmă este cunoscut pentru îndemnurile sale spre invadarea Germaniei și chiar a adus în discuție în emisiunea sa metone prin care să fie executați soldații capturați în Ucraina în timpul actualului război.