Infofinanciar > Info > Ce înseamnă 1,4 miliarde lei anual din rovinietă? Nici măcar un lot din Autostrada Sibiu-Piteşti
Info

Ce înseamnă 1,4 miliarde lei anual din rovinietă? Nici măcar un lot din Autostrada Sibiu-Piteşti

Rovinieta-2022
Credit imagine: playtech.ro

Statul român a încasat 1,4 miliarde lei din rovinietă în anul 2022. Veniturile sunt atât de reduse, încât nu pot acoperi nici măcar costurile de la Compania de Drumuri. Mai mult decât atât, fondurile ar fi insuficiente şi ca investiţie. Nu ar putea acoperi nici cel mai mic lot al Autostrăzii Sibiu-Piteşti (A1).

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dezvăluit aceste cifre în urma unei discuţii cu Rusu Daniel-Gheorghe, deputat de Alba. „Veniturile încasate din plata tarifului de utilizare a rețelei de autostrăzi și drumuri naționale din România (taxa de rovinietă), pe anul 2022, au fost în cuantum de 1,417 miliarde de lei, fără TVA”, a declarat Grindeanu cu această ocazie.

În plus, veniturile obţinute în urma trecerii Podului de la Cernavodă s-au ridicat la 137,37 milioane de lei, de asemenea fără TVA. Cumulate, cele două venituri nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor din infrastructura rutieră.

Costurile infrastructurii rutiere

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are 7000 de angajaţi. Pentru a le plăti salariile, este nevoie de circa 700 milioane de lei. În plus, CNAIR a estimat anul trecut că întreţinerea infrastructurilor rutiere s-ar ridica la 996 milioane de lei.

Dacă toate veniturile obţinute din rovinietă ar fi utilizate pentru investiţii, ele nu ar putea acoperi cel mai mic lot al Autostrăzii Sibiu-Piteşti. Este vorba despre secţiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeş. Acest lot va intra în construcţie începând din primăvara lui 2023 şi are 9,86 km. Contractul de proiectare şi execuţie a secţiunii de autostradă a fost semnat cu compania austriacă Porr şi valorează 1,678 miliarde lei.

Ce trebuie să ştiţi despre rovinietă

Rovinieta se referă la tariful pe care şoferii îl plătesc pentru utilizarea autostrăzilor şi drumurilor naţionale de pe teritoriul României. Principalul text legislativ pe care trebuie să-l aveţi în vedere este Ordonanţa de Guvern 15/2022, care prevede drumurile pe care vi se va percepe tariful, precum și situațiile în care șoferii sunt scutiți de plata acestuia. Astfel, conform OG 15/2022:

„(1) Sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele:
a) deținute în proprietate sau, după caz, folosite în baza unui drept legal, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare, de:
(i) unitățile Ministerului Apărării Naționale;
(ii) unitățile Ministerului Afacerilor Interne;
(iii) unitățile Serviciului Român de Informații;
(iv) unitățile Serviciului de Informații Externe;
(v) unitățile Serviciului de Protecție și Pază;
(vi) unitățile Serviciului de Telecomunicații Speciale;
(vii) Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate acesteia;
(viii) serviciile publice comunitare pentru situații de urgență, reglementate prin Ordonanța Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare;
(ix) Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. și subunitățile acesteia;
(x) Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier;
(xi) Societatea Națională de Cruce Roșie din România;
(xii) serviciile de ambulanță;
b) istorice, conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a vehiculului;
c) prevăzute ca fiind exceptate prin acordurile și tratatele internaționale la care România este parte;
d) folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localități.
e) destinate transportului școlar.”

Fondurile rezultate în urma plății rovinietei trebuie folosite în proporție de 15% pentru Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). Însă, așa cum am arătat anterior, nici 100% din veniturile obținute de pe urma rovinietei în 2022 nu ar fi suficiente pentru a acoperi principalele investiții din acest domeniu.