Agricultura nu reprezintă un sector important în economia Libanului, în anul 2021, aceasta a contribuit cu doar 1,4% din PIB. Agricultura libaneză este departe de a satisface nevoile țării, deoarece factura alimentară reprezintă 20 % din importurile țării din Orientul Mijlociu, contribuind la deficitul balanței comerciale (15 % din acest deficit este reprezentat de comerțul cu produse agroalimentare).
Cu toate acestea, contextul macroeconomic și geostrategic al Libanului nu încurajează agricultura. Într-adevăr, țara din Orientul Mijlociu are foarte multe datorii externe, iar asta absoarbe aproximativ jumătate din bugetul de stat, lăsând puțin spațiu pentru o politică macroeconomică afirmată. Supraevaluarea cursului de schimb nu îmbunătățește competitivitatea produselor agricole libaneze, atât pe piața externă, cât și pe cea internă.
Sectorul agricol suferă din cauza proastei gestionări
Bugetul redus al Ministerului Agriculturii (mai puțin de 1 % din bugetul general) și al instituțiilor afiliate acestuia, și anume Institutul de Cercetare Agricolă din Liban (ARIL) și Planul Verde, limitează drastic capacitățile de îmbunătățire sau de dezvoltare a sectorului. Bugetul Ministerului Agriculturii și al instituțiilor afiliate nu ar trebui să ascundă rolul altor ministere în dezvoltarea agriculturii. Ministerul Energiei și al Apelor este responsabil de infrastructurile de irigații, Ministerul Finanțelor (grâu), Ministerul Comerțului (tutun) etc. Coordonarea între toate aceste instituții este dificilă. În plus, programele de dezvoltare rurală puse în aplicare de numeroase agenții donatoare ating anual circa 50 de milioane de USD, din care o parte importantă este destinată dezvoltării agricole, ceea ce sporește plățile neplanificate și nu îmbunătățește capacitatea de absorbție a țării.
În ciuda dimensiunii teritoriale mici, țara se caracterizează prin condiții agro-climatice variate, trecând de la climatul subtropical în unele zone, cu ierni moderate, la climatul temperat cu ierni reci în altele. Acest climat permite o gamă largă de producție, de la produse temperate la produse exotice. Textura solului în zonele de câmpie este de bună calitate, iar tehnicile de producție utilizate sunt uneori avansate, cu o producție din ce în ce mai intensificată.
Cu toate acestea, agricultura Libanului se confruntă cu constrângeri puternice legate de pe obsolescența și inerția structurilor sale. În primul rând, structura funciară este fragmentată, cu o majoritate de exploatații mici . Aceste exploatări mici sunt cultivate în principal pentru a satisface consumul familiei fermierului și al vecinătății acestuia. De fapt, mai puțin de 20 % din exploatații au o capacitate autonomă de investiții. În 2021, ponderea agriculturii în produsul intern brut al Libanului a fost de 1,4%, ceea ce face din agricultură un sector neimportant pentru economia Libanului.
Agricultura Libanului este în criză
Practicile agronomice nu sunt precise și eficiente. Materialul genetic al plantelor a îmbătrânit, iar sănătatea și nutriția animalelor sunt deficitare. Cu toate acestea, în toate domeniile, se asistă la „salturi” tehnologice implementate de persoane private motivate și dotate cu capacități financiare și cu înalte competențe manageriale. Aceștia au atins performanțe tehnice și economice remarcabile, care au dovedit existența unor potențiale ridicate în țară, în ciuda costului relativ ridicat al factorilor de producție (sol, muncă și capital). Posibilitatea ca țara să beneficieze de o astfel de situație este asociată cu adoptarea semnificativă a tehnologiilor avansate deja practicate.
Costul ridicat al factorilor de producție a sporit abandonul terenurilor agricole, care a început cu treizeci de ani în urmă. Populația care lucrează în agricultură a îmbătrânit, ceea ce a dus la problema schimbării generațiilor cu moșteniri care se adaugă la confuzia funciară (peste 15 % din terenuri sunt în litigiu).
Canalele de comercializare nu sunt transparente și urmează vechiul sistem de vânzare cu amănuntul. Astfel, se reduc veniturile fermierilor și se limitează interacțiunea exploatațiilor agricole pionierești cu piața. Acest lucru se datorează, în principal, lipsei de informații exacte cu privire la tranzacțiile de piață și numărului crescut de constrângeri. Pe baza problemei menționate anterior, riscurile economice încetinesc eforturile de modernizare a agriculturii. Comportamentul oportunist al actorilor implicați în nivelurile de comercializare, prelucrare și export accentuează riscul economic. Cu toate acestea, începe să se dezvolte o evoluție în structura cererii (distribuție mare, export către piețele cu venituri ridicate), care este încă limitată la un număr limitat de fermieri, fără a conduce la schimbări semnificative în prezent. Însă, Libanul este departe de a juca un rol important în economia mondială.
Agricultura libaneză se prezintă, așadar, ca un sector în criză, cu germeni de schimbări vizibile și marje sigure de progres, dar care nu îi implică pe toți agricultorii în același mod. Fără o politică adaptată la diversitatea situațiilor, declinul relativ al sectorului va continua, deoarece o agricultură modernă puternică va avea dificultăți în a se instala și a supraviețui, potrivit ILS LEDA.
