Infofinanciar > Info > Cât vă costă o minivacanță de 1 Mai pe Litoralul românesc? Există variane mai ieftine în vecini
Info

Cât vă costă o minivacanță de 1 Mai pe Litoralul românesc? Există variane mai ieftine în vecini

Cât vă costă o minivacanță de 1 Mai pe Litoralul românesc? Există variane mai ieftine în vecini
Sursa foto: playtech.ro

De 1 Mai, Litoralul românesc este în mod tradițional luat cu asalt de tineri și nu numai. Românii se înghesuie în stațiuni și, cel mai probabil, că și anul acesta se va întâmpla la fel, chiar dacă nici prognoza meteo, nici prețurile nu sunt printre cele mai favorabile.

Zilele libere de 1 Mai reprezintă prilejul perfect pentru o minivacanță și mulți români aleg să meargă la mare. Prețurile sunt însă destul de piperate și chiar mai mari decât costurile de cazare din Bulgaria sau Grecia.

Iată cum se prezintă anul acesta situația în cele mai populare stațiuni din România și zone din Bulgaria sau Grecia pentru minivacanța 1 Mai.

Scump la români

În Vama Veche, în perioada 29 aprilie – 2 mai, prețurile pentru cazare în pensiuni sau case de vacanță pentru doi adulți pornesc de la 1.000 de lei. La hotel, cea mai ieftină cazare pentru perioada respectivă costă peste 2.000 de lei.

În Mamaia, cotată până nu demult ca fiind cea mai scumpă stațiune de pe Litoralul românesc, prețurile pentru cazare, pentru doi adulți în aceeași perioadă, sunt mai mici, fiind între 600 și 800 de lei pentru doi adulți. Este adevărat însă că la hoteluri centrale, care oferă mai multe facilități, cazarea poate depăși 3.000 de lei.

Nici în Costinești, vechea Stațiune a tineretului, prețurile nu sunt mai mici. Tariful minim pentru vile și pensiuni pornește de la 700 de lei, iar la hotelurile de două stele trece de 1.100 de lei.

Mai ieftin la bulgari și la greci

Conform analizei comparative realizate de Antena 3 CNN, pentru aceeași perioadă (29 aprilie – 2 mai), prețul cazării la o vilă în stațiunea Nisipurile de Aur, din Bulgaria, pentru doi adulți, pornește de la 400 de lei. Iar tarifele de cazare din aceeași stațiune la cel mai ieftin hotel de trei stele încep de la 440 de lei.

Și în Grecia, prețurile sunt mai bune ca pe Litoralul românesc. De exemplu, în Halikidiki cazarea la un hotel în perioada 29 aprilie – 2 mai costă 390 de lei. Pe insule este ceva mai scump însă în Santorini, de exemplu, cazarea în vile sau hoteluri de două stele în această perioadă costă sub 500 de lei pentru două persoane.

Există speranțe de vreme bună

Conform prognozelor meteo, de 1 mai temperaturile vor fi mai scăzute decât mediile normale în această perioadă a anului în diferite regiuni ale țării. De asemenea, în unele zone ar putea ploua.

Cu toate acestea, prognoza meteo săptămâna 24 aprilie – 1 mai indică faptul că temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile sud-vestice, precum și în cele nordice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Și pentru săptămâna 1– 8 mai mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului.