Infofinanciar > Info > Cine va fi candidatul pentru Primăria Capitalei? Anunțul făcut de Marcel Ciolacu
Info

Cine va fi candidatul pentru Primăria Capitalei? Anunțul făcut de Marcel Ciolacu

Cine va fi candidatul pentru Primăria Capitalei? Anunțul făcut de Marcel Ciolacu
Sursa foto: arhiva companiei

Marcel Ciolacu, premierul României și liderul PSD, a vorbit în cadrul unei emisiuni de la Antena3 CNN despre candidatul la Primăria Capitalei. „Nu e o bâlbâială la decizie”, este declarația făcută de acesta.

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a transmis că Nicușor Dan nu mai poate fi primarul Capitalei.

„Sistemul, apa caldă e în colaps, transporturile…plecăm de la ideea că trebuie domnul Nicușor Dan să plece acasă, să vină un primar care se pricepe, căruia îi place să facă administrație. Din punctul meu de vedere, lui Nicușor Dan nici nu-i place să facă administrație. El acum are un orgoliu cred”, a declarat Marcel Ciolacu.

De asemenea, acesta, împreună cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, sunt în căutarea candidatului potrivit pentru viitoarele alegeri. Un candidat care să îmbine interesele celor două partide.

Antena 3 CNN a transmis lista cu candidații pe care PNL și PSD îi testează pentru a-l învinge pe actualul primar general.

Există șase potențial candidați. Trei de la PSD și trei de la PNL. Printre variantele propuse la sondaj de către Partidul Social Democrat se află Gabriela Firea, Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, dar și primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, măsurat din punct de vedere al popularității.

Pentru sondaj, PNL îl propune pe Sebastian Burduja, ministrul Energiei, Ionuț Lupescu, fost fotbalist și pe Stelian Bujduveanu, viceprimar al Capitalei. Sondajele de măsurare electorală vor fi demarate joi, 7 martie, transmite antena3.ro