Infofinanciar > Info > Bogdan Aurescu, mesaj de ultimă oră despre incidentul din Polonia! „Ne arată cât de dificilă și sensibilă este situația de securitate”
Info

Bogdan Aurescu, mesaj de ultimă oră despre incidentul din Polonia! „Ne arată cât de dificilă și sensibilă este situația de securitate”

Bogdan Aurescu, mesaj de ultimă oră despre incidentul din Polonia! „Ne arată cât de dificilă și sensibilă este situația de securitate”
Sursă foto: EPA

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a arătat că incidentul din Polonia demonstrează vulnerabilitatea situației de securitate și transmite că este nevoie de ,,claritate” în ceea ce privește cadrul de circumstanțe în care acesta a avut loc. El a subliniat ferm că ,,nu e loc de speculații” atunci când se tratează exploziile din Polonia.

Multe dintre primele pagini ale edițiilor de miercuri din publicațiile occidentale se referă la exploziile din Polonia, care au provocat moartea a două persoane. The Times relatează despre teoria conform căreia Rusia s-ar putea afla în spatele atacului fatal cu rachete în apropierea graniței Poloniei cu Ucraina. SUA și alte puteri internaționale au declarat că investighează, dar nu au stabilit încă cine este vinovat, în timp ce Ucraina a respins posibilitatea ca atacul să fi fost cauzat de una dintre rachetele sale de apărare aeriană.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut o declarație în cadrul conferinței internaționale „Gândirea Militară Românească – Dinamica arhitecturii de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre, în contextul conflictului din Ucraina şi al noului Concept strategic NATO”.

Declarațiile lui Bogdan Aurescu

Bogdan Aurescu a atras atenția asupra sistemului de securitate slab, cauzat de războiul dintre Rusia și Ucraina.

„Incidentul de seara trecută din Polonia, la graniţa cu Ucraina, ne arată cât de dificilă şi sensibilă este situaţia de securitate cauzată de războiul împotriva Ucrainei. Suntem în contact strâns cu aliatul şi partenerul nostru strategic polonez şi este important ca toate circumstanţele în care a avut loc incidentul să fie clarificate cât mai repede posibil”, a precizat Bogdan Aurescu, conform agerpres.ro.

El a atras atenția și asupra faptului că miercuri se va întruni Consiliul Nord-Atlantic pentru a trata mai multe probleme care au apărut la nivel internațional. Totuși, după incidentul din Polonia, ambasadorii NATO au pe loc primordial pe lista de discuții stabilirea circumstanțelor acestei situații.

„Ambasadorii tuturor statelor NATO discută despre circumstanţele acestui incident. Aşa cum a spus preşedintele Klaus Iohannis, România este pe deplin solidară cu Polonia şi transmitem condoleanţe apropiaţilor celor două victime ale exploziei de seara trecută. Nu e loc de speculaţii. Trebuie să avem claritate în ceea ce priveşte circumstanţele în care a avut loc incidentul”, a subliniat Aurescu.

Este Rusia de vină?

Pentru a găsi o cale de abordare a incidentului din Ucraina, Bogdan Aurescu a menționat atacurile Rusiei asupra infrastructurii din Ucraina.

„Am luat la cunoştinţă declaraţiile preşedintelui Biden şi ale preşedintelui Duda, dar faptul că s-a întâmplat aşa ceva arată că maniera în care Rusia ţinteşte infrastructura civilă din Ucraina, în încercarea de a slăbi rezilienţa societăţii şi voinţa Ucrainei de a lupta împotriva agresiunii, este profund inadmisibilă. Dar sunt încrezător şi cred că toată lumea din această încăpere ar trebui să aibă încredere în faptul că Ucraina va continua lupta în mod eficient”, a conchis ministrul de Externe.