Infofinanciar > Info > Bieții de ei! Angajații de la birourile aleșilor sunt demotivați financiar. Parlamentul le-a crescut salariile și de peste trei ori
Info

Bieții de ei! Angajații de la birourile aleșilor sunt demotivați financiar. Parlamentul le-a crescut salariile și de peste trei ori

rfi.ro
Sursa foto: rfi.ro

În ultimii șase ani, salariile angajaților de la birourile deputaților și senatorilor au crescut de trei ori. La ultima creșterea acordată, conducerea Parlamentului au invocat argumentul că majorarea este necesară pentru că aceștia nu au salarii motivante.

La începutul lui 2023, Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat, concomitent cu majorarea sumelor forfetare de care beneficiază parlamentarii, majorarea nivelului maxim salarial al angajaților din birourile parlamentare.

Situația acestora este deosebită de cea a funcționarilor parlamentari, care sunt angajați ai statului. Cei din birourile parlamentare sunt angajați de deputați sau senatori, iar salariile sunt plătite din suma forfetară a respectivului ales.

O analiză a evoluției salariilor în perioada 2017-2023 realizată de Fanatik demonstrează că această categorie profesională au beneficiat de creșteri peste cele ale salariului mediu net pe economie în aceeași perioadă. Nu tuturor pentru că Parlamentul nu stabilește decât pragul minim și cel maxim al salariilor angajaților de la birourile parlamentare, decizia finală aparținând deputaților și senatorilor. Și nu toți sunt generoși cu angajații lor.

Salariile s-au dublat sau chiar triplat uneori

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, din 2017 și până în decembrie 2022, salariul mediu net pe țară a crescut aproape de două ori, respectiv de la 2.338 lei la 4.398 lei. Nivelul maxim al salariilor de la birourile parlamentare a fost mai mult decât dublat în medie, iar în cazul unor angajații cu lefuri mai mici, creșterea a fost chiar triplă.

De exemplu, în 2017 un consilier, care reprezintă funcția cea mai mare la care poate accede un angajat la un birou parlamentar, putea primi 2.673 lei pe lună. În 2018, la 3.641 lei. În 2019, la 4.504 lei. Anul trecut a ajuns la 4.887 lei. Iar din 2023, va primi 5.748 lei pe lună. Mai mult decât dublu deci.

Creșterea este și mai mare în cazul șoferilor. În 2017, aceștia aveau venituri apropiate de nivelul salariului minim, de 1.065 lei pe lună. În 2018, au ajuns la 1.423 lei, iar un an mai târziou la 1.774 lei. În anul 2021, șoferii au ajuns la 2.503 lei. Cu majorarea aprobată la începutul lui 2023, salariul net este acum de 3.366 lei, ceea ce reprezintă mai mult decât triplu.

Și totuși pleacă

Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităților naționale, a argumentat ultima majorare salarială acordată anul trecut prin faptul că salariații birourilor parlamentare își caută alte locuri de muncă din cauza lefurilor mici. „Pleacă lumea, nu stă nimeni pe un salariu foarte mic, să facă ce trebuie să facă la un birou parlamentar. Netul lor este, din păcate, în continuare mic, chiar în urma acestei majorări. Și probabil că puțini vor mai rămâne la birourile parlamentare în viitor. Asta este”, a explicat deputatul Varujan Pambuccian.

Explicația nu este lipsită de adevăr, pentru că Parlamentul aprobă doar o listă cu funcții și nivelul minim și maxim al salariilor pe care le pot primi. Însă unii deputați și senatori aleg să-și plătească angajații mai prost decât le-ar da dreptul reglementările în vigoare.

Economii pe spatele angajaților

Adică, în loc să le dea salarii la nivelul maxim permis, unii aleși preferă să dea lefuri mai mici. Iar banii „economisiți” astfel din sumele forfetare să-i cheltuiască în alte scopuri.

Iar lucrul acesta se întâmplă – o demonstrează sumele raportate lunar de către parlamentari privind modul în care cheltuie sumele forfetare.

De exemplu, liderul UDMR, Kelemen Hunor și-a plătit în 2021angajații cu 169.000 de lei. Spre deosebire de George Simion, care a alocat în acest scop doar 25.700 de lei din suma forfetară primită de-a lungul unui an întreg. Ceea ce înseamnă că avea un singur angajat la biroul parlamentar, plătit cu aproximativ 2.700 de lei pe lună. Diferența poate fi explicată fie prin faptul că unii senatori și deputați își plătesc prost angajații și folosesc banii în alte scopuri, legale probabil, precum cheltuieli cu diverse bunuri sau servicii. Fie îi plătesc bine, dar nu au mulți angajați.

Cu ultima majorare a nivelului maxim al salariilor din birourile parlamentare, a fost majorată și suma forfetară de care beneficiază parlamentarii, de la 28.080 de lei la 35.500 lei. Unul din motivele invocate a fost că majorarea salariului minim brut la 3.000 de lei a impus și creșterea salariilor angajaților de la birouri. Conform analizei Fanatik, argumentul este fals, pentru că, dacă parlamentarii și-ar plăti angajații la nivelul maxim prevăzut de grilă, toate salariile a trece de pragul de 3.000 de lei.