Infofinanciar > Info > Austria ne dă peste nas! Încă nu suntem primiți în Schengen: „Este dreptul nostru”
Info

Austria ne dă peste nas! Încă nu suntem primiți în Schengen: „Este dreptul nostru”

Austria ne dă peste nas! Încă nu suntem primiți în Schengen: „Este dreptul nostru”
sursă foto: Știri din Cluj

Oficialii de la Viena se pare că se țin tare în ceea ce privește aprobarea aderării României la spațiul economic Schengen. În cadrul unui interviu pentru publicația austriacă Taz.de, mai mulți reprezentanți ai Guvernului au specificat faptul că problema migrației încă reprezintă o criză majoră în Austria.

Potrivit declarațiilor acestora, granițele Uniunii Europene nu sunt bine protejate și supravegheate, iar argumentele acestora au adus în atenție faptul că  70% dintre migranții reținuți în țara lor nu au trecut prin controale riguroase anterioare în alte state membre. Chiar și așa, la nivelul Parlamentului European, tot jurnaliștii de la Taz.de sunt cei care specifică faptul că o recentă rezoluție arată cum „cât de singur este guvernul negru-verde de la Viena” în situația Schengen. La ultima ședință de votare, 526 de europarlamentari au votat pentru și doar 57 împotrivă ca Bulgaria și România să fie introduse în cât mai scurt timp în spațiul european fără frontiere.

Politică sau securitate?

Echipa de la administrația Cancelariei de la Viena a fost mai apoi întrebată de către jurnaliști ce fel de decizie este aceasta a veto-ului folosit în cazul României și a Bulgariei. Reprezentanții au specificat apoi faptul că au votat negativ asupra aderării României la spațiul Schengen pe motive „întemeiate pe îngrijorări legate de securitate”. Oficialii de la Cancelaria austriacă subliniază faptul că, aproximativ 70% dintre migranții reținuți în țara lor nu au fost verificați anterior, nu au trecut prin controale înainte de a ajunge în țara lor, în cadrul în vreunei țări membre a Uniunii Europene.

Decizia aceasta se pare că va stagna ceva timp, oficialii nu se vor răzgândi prea curând, căci reprezentanții Cancelariei de la Viena susțin cu tărie că „dreptul și, de asemenea, datoria fiecărui stat membru să își apere interesul național”, mai informează Taz.de. Jurnaliștii țin apoi să aducă aminte și e faptul că oficialii din Austria „parcă” ar ignora faptul că autoritățile din Ungaria, o țară ce susține foarte mult Partidul Popular Austriac aflat acum la putere, direcționează adesea un număr semnificativ de migranți în Austria, iar aceștia nu sunt deloc controlați.

De partea noastră

În ciuda acestei situații complicate, în Austria există voci, și ele importante, care susțin aderarea României la spațiul Schengen. Este vorba de această dată de ministrul Sănătății de la Viena care în luna martie a acestui an, la trei luni distanță de la inițialul refuz, specifica faptul că un vot pozitiv pentru integrarea țării noastre la spațiul economic ar fi unul benefic. Drept motivație, oficialul de la Guvern a justificat prin faptul că în țara sa, în sistemul sanitar, ar fi nevoie urgență de cei 30.000 de îngrijitori de bătrâni și bolnavi din România care lucrează 24 de ore din 24, informează adevarul.ro.

În ciuda acestei susțineri, alt ministru de această dată, de la biroul de Interne, a susținut în continuare ca România să nu adere la Schengen în timpul vizitei la București din luna aprilie: „Permiteţi să vă repet mesajul pe care l-am transmis de ce nu am putut să votez pe 8 decembrie pentru aderarea României la Spaţiul Schengen. În primul rând, pentru că avem un sistem care nu funcţionează. Dacă există controale pe care le efectuaţi dumneavoastră la frontierele externe ale României, există controale şi între Germania şi Austria. Asta înseamnă că şi cetăţenii austrieci care se duc în Germania sunt controlaţi. Franţa face la fel cu Germania. Şi aş putea să vă mai dau câteva exemple. Sistemul nu funcţionează. Interesul nostru bilateral este să vedem că acest sistem începe să funcţioneze cu frontiere externe funcţionale. De aceea, suntem parteneri apropiaţi care lucrează împreună pentru atingerea acestor obiective. Primii paşi i-am reuşit, dar mai avem mult de lucru împreună”, a spus atunci Ministrul Federal de Interne al Austriei, Gerhard Kraner.