Infofinanciar > Info > ASF face demersuri pentru a combate instrumentele financiare neautorizate
Info

ASF face demersuri pentru a combate instrumentele financiare neautorizate

ASF face demersuri pentru a combate instrumentele financiare neautorizate
Foto: facebook.com

Autoritatea de Supraveghere Financiară face demersuri pentru a combate instrumentele financiare neautorizate. Ovidiu Petru, director în cadrul ASF, a vorbit astăzi despre nevoia de reglementare cât mai rapidă.

El a precizat că Autoritatea are o propunere legislativă care să permită blocarea imediată a site-urilor care desfăşoară astfel de operaţiuni pe teritoriul României.

Ovidiu Petru:” În ultimul an, aș zice eu, activitatea aceasta începe să fie tot mai prezentă în rețelele de socializare, în mesaje, telefoane. Sunt inclusiv call center-uri care au folosit chiar și numărul de telefon al ASF prin clonare. Ne-am consultat și cu Autoritatea din Franța, și cu Autoritatea din Italia. Autoritatea din Italia e cea mai apropiată de modul acesta de lucru și venim cu această propunere legislative”.

ASF are şi alte proiecte legislative ce vor fi promovate în următoarele două săptămâni. Ele sunt parte a strategiei pieţei de capital până în 2026. Se lucrează inclusiv la transpunerea în legislaţia naţională a unor directive europene din domeniu.