Infofinanciar > Info > Arta care se naște din pandemie. „Cimitirul nevaccinaților”, apariție în lumea cărții
Info

Arta care se naște din pandemie. „Cimitirul nevaccinaților”, apariție în lumea cărții

Arta care se naște din pandemie. „Cimitirul nevaccinaților”, apariție în lumea cărții

După ridicarea totală a restricțiilor, în februarie 2022, oamenii au uitat încet-încet de infectările în masă cu virusul SARS-CoV-2. Cel puțin unii dintre ei. Sorin Ovidiu Bălan, însă, a ales să nu uite și să le amintească și cititorilor săi cei doi ani greu de imaginat prin care am trecut cu toții.

Conform unui comunicat de presă, romanul „Cimitirul nevaccinaților”, scris de Sorin Ovidiu Bălan, a apărut la Editura Evenimentul și Capital și este disponibil la punctele de difuzare a presei și prin comandă online pe edituradecarte.ro.

„Cimitirul nevaccinaţilor” este un roman de nerefuzat. E cartea realității în care am trăit în ultimii doi ani cu toții. În care am murit, mai bine zis. Unii chiar de tot. Cimitirul nevaccinaţilor e despre înviere. Nu cea din moarte. Învierea din ignoranță și minciună. O minciună de dimensiunile unui coșmar. Un coșmar de dimensiunile unei planete. Și mai e ceva cu această carte. Ne dezvăluie faptul că e scrisă de un foarte talentat scriitor, altul decât ziaristul cu același nume, Sorin Ovidiu Bălan, deși în viață cea de toate zilele sunt una și aceeași persoană.

Faceți cunoștință cu personajele

Personajul principal, Basamac, fost jurnalist de renume, cult, înalt, solid, fost sportiv de performanţă, campion la arte marţiale, dar care suferă din dragoste, este părăsit de iubită şi astfel alege să meargă într-o crâşmă de gară şi să se îmbete criţă…aceasta este începutului romanului care vă va duce într-o zonă plină de mister și labirinturi.

„Cimitirul nevaccinaţilor” este o metaforă a căutării iubitei care a plecat şi a suferinţei în dragoste… De fapt, întregul roman este plin de simboluri și personaje: cimitirul și popa, clopotarul, groparii: Chirpic – fost mare tenor de talie internaţională, Brotac – fost militar, Cozonac – fost puşcăriaş.

Un sentiment unic

Ce au în comun toate aceste personaje, cum interacţionează ele, cum escaladează şi rezolvă toate conflictele, acţiunea simetrică, exact ca în rama unui tablou, dar, mai ales finalul romanului, toate acestea te vor purta ca într-un carusel, te vor ţine cu sufletul la gură, te vor face să traieşti fiecare filă şi fiecare situaţie.

Poți achiziționa ”Cimitirul nevaccinaţilor” de Sorin Ovidiu Bălan de la punctele de difuzare a presei și prin comandă online pe www.edituradecarte.ro.