Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a susținut luni că voucherele pentru plata facturilor la energie vor fi acordate în funcție de veniturile membrilor familiei înregistraţi la locul de consum. Oficialul a spus că cei care au venituri ridicate (care pot ridica venitul mediu calculat pe locul de consum) trebuie să opereze modificări, astfel încât cei care locuiesc efectiv la acel loc să poată beneficia de sprijin.
„Corect este ca fiecare să ne facem aceste operări. Până în 30 iunie va fi prima tranşă, cea din luna februarie. Se pot face aceste operări, încă mai există timpul necesar până când emitem lista de beneficiari, pentru că în baza acestei liste de beneficiari cardul se emite pe loc de consum. (…) Noi vrem să sprijinim cu adevărat pe cei care au nevoie de acest ajutor”, a susținut Marcel Boloş.
Ce se întâmplă cu românii din străinătate
Ministrul Investițiilor, Marcel Boloș, a explicat că, în privința familiilor care au membri ce lucrează în străinătate, dar şi-au păstrat domiciliul în România, veniturile realizate de aceștia vor fi raportate în acele state, nu în România.
„Noi, în ţară, ne raportăm doar la acele venituri care sunt realizate pe teritoriul României”, a susținut ministrul Boloş, într-o intervenție la România TV.
Când vor fi oferite voucherele
Ministrul a mai subliniat că voucherele oferite de Guvern (destinate plății facturilor) vor fi fără valoare nominală. De asemenea, Boloș a menționat că fiecare plată se va face cu trei documente: cuponul, actul de identitate al beneficiarului şi factura emisă de către furnizorul de servicii de energie.
În plus, Boloș a precizat că voucherele vor fi acordate în două tranşe, în lunile februarie şi septembrie. Bugetul total alocat de stat acestui program este de un miliard de euro.
Șase tranșe de 250 de lei în 2023
Reprezentanții Guvernului au decis să prelungească programul „Sprijin pentru România” și în anul 2023. Astfel, persoanele cu venituri reduse vor beneficia în anul viitor de şase noi tranşe de 250 de lei, sume destinate pentru achiziționarea alimentelor şi a meselor calde.
Voucherele sunt oferite o dată la două luni, până la finalul anului. Banii vor putea fi folosiți în termen de 12 luni de la data primirii lor.
În anul 2022, beneficiarii au primit în total 4 tranșe de 250 de lei. Ultima a fost acordată luni de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
„Sper eu că am reuşit să facem o surpriză plăcută celor 2,4 milioane de români care beneficiază de ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde pe care îl oferim prin programul Sprijin pentru România. Datorită strânsei colaborări între MIPE şi celelalte părţi implicate în proces, am încărcat tranşa IV înainte de sărbători, pentru ca românii vulnerabili să se bucure de un mic ajutor pentru ca de pe masa de sărbători să nu lipsească produsele tradiţionale.
Separat, din luna noiembrie am început să distribuim o nouă tranşă de pachete cu ajutoare alimentare de 24 kg, ce conţin 12 tipuri de produse de bază pentru consum. Sunt măsuri fireşti pentru a contribui la satisfacerea celor mai elementare nevoi ale acestor persoane. Pentru anul viitor, strategia la nivelul Guvernului va fi să aducem românilor investiţii în sănătate, infrastructură şi digitalizare, dar să ne asigurăm că oferim venituri mai mari şi sprijin pentru categoriile vulnerabile. În acest sens, am reuşit să prelungim ajutorul de 250 de lei pentru întreg anul 2023, urmând să încărcăm şase noi tranşe o dată la două luni”, a susținut Marcel Boloş.